Actorul american Brad Pitt a confirmat iminența căsătoriei cu Angelina Jolie, cu care are o relație de șapte ani, deși spune că încă nu au început pregătirile. Cei șase copii ai cuplului sunt cei care insistă ca ceremonia să aibă loc cât mai curând. „Nu avem planuri, știm doar că o vom face”, a declarat Brad în momentul în care a fost întrebat despre nuntă, scrie The Sun. Starul a admis că cei care insistă în privința căsătoriei sunt copiii cuplului. Deși susține că nimic nu este stabilit, Brad Pitt a glumit spunând că un lucru este sigur: prietenul său, George Clooney, va fi ușier la nuntă, deoarece nu crede în „instituția căsătoriei”.
Brad Pitt a vorbit și despre cei șase copii ai clupului, spunând că îl fac să se simtă bătrân. „Normal că este greu să crești șase copii. Dacă e dureros? Bineînțeles. Genunchii s-au dus, spatele este șubred. Să pregătești copiii pentru școală este la fel de dureros ca tot ceea ce fac în noul meu film”, a spus actorul american, prezent la premiera filmului „Killing Them Softly” de la Londra.
Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de șapte ani și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.
Angelina Jolie și Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesioniști în „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracția dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie. La rândul ei, Angelina Jolie a fost căsătorită cu Jonny Lee Miller între anii 1996 și 1999 și cu Billy Bob Thornton între anii 2000 și 2003.