Membrii trupei de Teatru „Protha”, din Panciu, se află, în aceste zile, în tabără la Neptun. Primăria Mangalia și organizatorii Festivalului Național de Teatru Pentru Elevi și Studenți „Mangalia Art 2012” i-au recompesat pe tinerii actori pănceni cu o mini-vacanță pe litoral, ca urmare a faptului că în luna mai, aceștia au obținut marele premiu al festivalului, cu piesa „Å¢ara lui Gufi”, de Matei Visniec. „Tabăra se desfășoară în perioada 3-9 septembrie. La ea participăm atât noi, cât și celelalte două trupe premiate în concurs, ambele din Cluj-Napoca. Transportul nostru la Mangalia a fost asigurat de Primăria Panciu”, ne-a declarat îndrumătorul artistic al Trupei „Protha”, Cătălin Sfîrloagă.
Aceasta este cea de-a doua tabără de care „Protha” beneficiază în această vacanță de vară. La jumătatea lunii august, membrii trupei au participat la Tabăra de creație „LicArt”, de la Poiana Brașov. Motivul participării a fost reprezentat de faptul că păncenii s-au numărat printre finaliștii secțiunii Teatru de la ediția 2012 a Festivalului Național de Arte pentru Liceeni, al cărui director este cunoscutul jurnalist Radu Herjeu.