Jandarmii vor asigura astăzi un climat de ordine și liniște publică, la meciurile care vor avea loc la Panciu și Focșani, dar și la bâlciul de la Homocea. Câte un echipaj, format din câte șapte jandarmi, va fi prezent începând cu orele 17.00, la stadioanele „Milcovul” din municipiul Focșani și „Orășenesc” din Panciu, pe timpul desfășurării meciurilor de fotbal din cadrul Ligii a III-a, dintre echipele CSM Focșani 2007 și AFC Rapid Fetești, respectiv ACS Young Stars Panciu și CS Aerostar Bacău.
De asemenea, 15 jandarmi vor fi prezenți azi, începând cu ora 14.00, și sâmbătă, începând cu ora 10.00, pe stadionul din Homocea, pe timpul desfășurării Bâlciului Anual organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Homocea. „Jandarmii sfătuiesc cetățenii să nu poarte la vedere bunuri de valoare – bijuterii, sume de bani – care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase, să nu își lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoțiți de copii, să le acorde o atenție deosebită, deoarece se pot rătăci cu ușurință. De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanților la aceste manifestări să respecte indicațiile forțelor de ordine”, se arată într-un comunicat al IJJ Vrancea.