Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Inventarierea mormintelor s-ar putea încheia peste doi ani


   În spatele unor cruci aparent banale, care uneori abia stau să nu cadă, se ascunde viața unor oameni care au făcut istorie. Din păcate, peste multe dintre aceste morminte a trecut atâta amar de vreme, încât nimeni nu-și mai amintește de ele. Angajați ai Administrației Cimitirelor Focșani încearcă acum să descopere istoria fiecărui mormânt dintre cele peste 14.000 care se află în cimitirele Focșaniului. Printre acestea se află adevărate bijuterii arhitectonice, în care își dorm somnul de veci personalități ale secolului al XIX-lea.

   Peste 14.000 de morminte aflate în cimitirele din orașul Focșani trec printr-un amplus proces de identificare și recunoaștere. Pentru că nu a existat niciodată o bază de date a tuturor celor care dețin un mormânt, Administrația Cimitirelor încearcă acum să descopere cui aparține de fapt fiecare groapă din cimitir. „Este o muncă imensă, de o uzură extraordinară, pe care încercăm să o facem și care presupune un efort deosebit”, spune Cristi Sbîrciog, directorul Administrației Cimitirelor.
   Cu toate că, aparent, lucrurile par simple, descoperirea proprietarului fiecărui mormânt nu este un lucru ușor. Paradoxal, căutarea nu începe de la ceea ce scrie pe cruce, așa cum ne-am gândi. „Nu este important ceea ce scrie pe cruce. Åži vă spun și de ce. Am avut situații în care văduva unui bărbat înmormântat a venit și ne-a povestit că, de fapt proprietarul mormântului în care se află soțul său este un vecin. Femeia și-a amintit că în tinerețe, când i-a decedat soțul, nu a avut bani să cumpere mormântul și atunci un vecin s-a oferit să o ajute. În această situație, ca în multe altele, proprietarul mormântului nu avea nicio legătură cu persoana îngropată. Există la noi un registru foarte vechi în care sunt câteva date despre proprietarii unor morminte. Plecând de la acesta încercăm să găsim actualii proprietari”, ne-a declarat Cristi Sbîrciog.
   Au mai existat situații în care rude îndepărtate ale unor persoane decedate s-au oferit să sprijine familia răposatului și i-au cumpărat locul de veci. „Uneori socrul a cumpărat locul pentru ginere sau altă persoană din familie și nu numai. De aceea este foarte greu de găsit adevărații proprietari”, spune Cristi Sbîrciog.

Inventarierea mormintelor a început în 2008

   Acțiunea de inventariere a mormintelor a început în anul 2008. În cei patru ani care au trecut de atunci s-a reușit identificarea proprietarilor a peste 10.000 de morminte, dintre cele aproximativ 15.000 existente. „Putem spune că aproximativ două treimi din posesorii de morminte au fost identificați. Este o lucrare de amploare și inițial credeam că o vom finaliza mult mai devreme. Acum am speranța că în anul 2014, 2015 vor reuși să identificăm toate mormintele”, a precizat Cristi Sbîrciog.
   După identificarea acestora urmează a doua etapă, și anume intrarea în legalitate a proprietarilor. Uneori este nevoie ca cei care sunt identificați ca fiind proprietari să vină chiar și de pe alte continente pentru a li se întocmi actele de proprietate „A doua etapă este intrarea în legalitate a acestor proprietari. Atunci când sunt plecați în alte țări se anunță între ei și vin pentru a clarifica situația”, a adăugat administratorul Cimitirelor. Uneori, identificare proprietarilor nu înseamnă și încheierea unui contract de concesiune între acesta și Administrația Cimitirelor. „Sunt cazuri cînd familia deja are altă locație și solicită transferarea osemintelor în această locație”, a precizat Cristi Sbîrciog. În acest caz, proprietarul semnează o declarație pe propria răspundere de renunțare la mormânt și acesta este concesionat către altă persoană.
   După finalizarea acțiunii de catagrafiere, locurile care vor rămâne neidentificate vor fi date spre concesiune altor persoane, cu condiția de a păstra osemintele. „Osemnintele se păstrează și se face o slujbă de rigoare în momentul dezgropării. Nu suntem păgâni și trebuie să arătăm repect pentru cei care au fost”, a precizat administratorul cimitirelor.

Cel mai vechi mormânt are aproape 200 de ani

   Cel mai vechi mormânt din Cimitirul Nordic datează din anul 1825. Pe crucea sa sunt inscripționate date cu litere chirilice greu de identificat, ai cărui proprietari nu au fost de găsit până în acest moment.
Printre zecile de morminte se află unele care au figurat pe lista obiectelor de patrimoniu din județul Vrancea. Altele se evidențiază prin arhitectura deosebită sau prin prisma faptului că acolo își odihnesc somnul de veci personalități ale județului. Printre cele mai reprezentative enumerăm mormântul generalului Ion Rașcu (1857-1926) și a fiului său, Ion I. Rașcu (1888-1980), mormântului verișorului maiorului Gheorghe Pastia, fondatorul Ateneului Popular din Focșani, Mihail Pastia. În acest cimitir își odihnesc somnul de veci și generalul Zamfir Gheorghiu (1843-1908), care a absolvit Åžcoala de Ofițeri de Geniu din București. La începutul Războiului de Independență, acesta a fost maior, comandant al Batalionului de Geniu și a construit fortificațiile de la Calafat și Plevna. Basorelieful său, aflat în Cimitirul Nordic, a fost realizat de Oscar Spathe, și figurează pe lista monumentelor istorice.
   Tot în Cimitirul Nordic își au mormântul părinții scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu, generalul Dumitru Bengescu (1843-1920), căpitan al Regiunii Putna, care a luat parte la campania din 1877-1878 și a luptat la Reduta Grivița și la asediul cetății Vidinului.

Epitaf: George Longinescu „profesor și om fără noroc”

   În plenitudinea de morminte, fiecare ascunzând o poveste de viață, se află și mormântul familiei Longinescu. Pe mormintele membrilor aceste familii sunt scrise paragrafe care evidențiază viața pe care au dus-o aceștia. Ruxandra Longinescu, (1843-1925) „mamă de profesor”, soțul acesteia, Gheorghe Longinescu (1826-1882) „negustor cinsitit” și fiul acestora, George Longinescu, „profesor și om fără noroc, a dat din dreptul lui și nu a luat din dreptul nimănui”. Tot pe lista mormintelor aflate în patrimoniu este și monumentul sculptat în piatră de arhitectul C. Storck, în memoria tineri Ema Cardaș , care a decedat în 1902.
   Mormintele acestor oameni, la fel ca și viața lor, lasă o amprentă semnificativă asupra orașului și asupra vremilor în care au trăit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?