Doar 13 dintre cei 481 de candidați care au depus contestații, nemulțumiți fiind de rezultatele obținute la sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat, au reușit să promoveze după soluționarea acestora. După rezolvarea contestațiilor procentul de promovare în sesiunea august-septembrie a urcat de la 20, 62 la sută, la 21,51 la sută. Diferența este nesemnificativă, având în vedere rezultatele proaste obținute de candidați.
Cifrele comunicate de reprezentanții Inspectoratului Åcolar Județean arată că din totalul celor 1.681 candidați înscriși, 1.474 s-au prezentat la examen, iar 1.153 au fost respinși. Medii mai mici de 5 au obținut 961 candidați, iar între 5 și 6, 192 candidați.
În ceea ce privește promovarea, 317 participanți la examen au reușit să obțină medii care le-au asigurat diploma de Bac. Dintre aceștia, 261 au obținut medii între 6 și 7, 51 candidați au obținut medii între 7 și 8, în timp ce 3 au medii între 8 și 9. Doar 2 candidați au medii peste nouă.
Candidații respinși la examenul de Bacalaureat mai au o șansă abia în sesiunea din vara anului 2013, când este posibil să poată alege dintre bacalaureatul profesional și cel național.
Notele obținute de candidați în urma soluționării contestațiilor, pot fi consultate AICI.