Un bărbat și-a pierdut viața aseară, după ce a încercat să traverseze neregulamentar drumul european. Evenimentul rutier a avut loc la intersecția dintre E85 cu drumul public ce duce spre localitatea Ruginești, în apropiere de municipiul Adjud.
Victima este un bărbat de 35 de ani, care a fost identificat de polițiști în persoana lui Ionel D., din Ruginești. Aseară, în jurul orelor 21.00, bărbatul a încercat să traverseze drumul prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovit în plin de un autoturism Dacia.
Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul de producere a accidentului.