Noua echipă de futsal a județului, ACS Varancha Focșani va susține astăzi, de la ora 20.00, primul meci de verificare, test amical programat în Sala Polivalentă împotriva colegei din liga I, United Galați. Antrenorii Petrache Gurguiatu și Orlando Åerbănică au motive de satisfacție. După o perioadă incertă, echipa de liga I s-a înscris în campionat și are gânduri mari pentru sezonul următor.
Deși i-a pierdut pe Curteanu și Săraru, focșănenii sunt optimiști și vor să completeze lotul cu alți jucători de la echipa de fotbal CSM Focșani. Ieri, la antrenamentul echipei s-au prezentat portarul Sava și jucătorii de câmp Dumitriu, Suvac și Mîndrescu. Sezonul competițional 2012-2013 al Ligii I de futsal, la care va participa și noua echipă a Focșaniului, ACS Varancha, va debuta duminică, 16 septembrie, va alinia la start 11 echipe, iar unele jocuri vor fi transmise în direct de postul Digisport.
Primele opt clasate vor evolua în play-off, iar ultimele trei echipe vor retrograda în eșalonul secund. În prima rundă, formația de pe Milcov se va deplasa la Brașov, pentru confruntarea cu echipa locală, Inter Teliu, iar în etapa a doua, focșănenii vor evolua în fața propriilor suporteri în fața covăsnenilor de la KSE Tg. Secuiesc.