Mii de tone de alimente primite de la Uniunea Europeană vor ajunge începând din această săptămână, în Focșani, pentru a fi împărțite persoanelor defavorizate, din municipiu. Anul acesta vor veni 11 tipuri de produse alimentare de bază: făină, paste făinoase, roșii în bulion, zăhăr, biscuiți, ulei, orez, fasole, mazăre, mălai, bulion.
Produsele vor fi repartizate treptat pe o perioadă mai lungă de timp.„La început vom distribui primele trei produse primite, adică orez, paste făinoase și făină. Ele vor ajunge începînd din această spătămână treptat până pe data de 28 septembrie, iar din data de 29 le vom distribui. Ne-am gândit să grupăm câte trei categorii de alimente astfel încât să nu plimbăm beneficiarii pe drumuri și imediat ce sosesc începem distribuirea lor”, ne-a declarat Angela Lungu, directorul Cantinei de ajutor social din Focșani.
În municipiul Focșani vor beneficia de aceste ajutoare peste 6.000 de persoane: șomeri, persoane cu handicap, pensionari și beneficiari ai Legii 416. Fiecare persoană va primi 16 kilograme de făină, 1,2 kilograme de paste făinoase, 600 de grame de biscuiți, 7 kilograme de orez, 4 kilograme de zahăr, 7 litri de ulei, fasole – 1,2 kilograme, mazăre – 2 kilograme, roșii în bulion – 1,8 kilograme, bulion – 1,3 kilograme.
În total, pentru Focșani s-au repartizat peste o sută de mii de kilograme de făină, peste șapte mii de kilograme de paste făinoase, aproape patru mii de kilograme de biscuiți, peste 49 de mii de kilograme de orez, peste 25 de mii de kilograme de zahăr, peste 48 de mii de litri de ulei, fasole peste 10 mii de kilograme și mazăre peste 12 mii de kilograme. Pe lista de produse se mai află aproape 20 de mii de kilograme de roșii în bulion și bulion.
Alimentele vor fi distribuite din aceeași locație folosită și anul trecut, respectiv de la fostul atelier al Liceului Agricol situat pe strada Ana Ipătescu. „Pentru ca locația să fie identificată ușor vom amplasa un banner cu sigla Uniunii Europene”, a subliniat Angela Lungu.