Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Laureată la Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”


   Eleva Elena Guță, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, a obținut premiul I la secțiunea Icoane pictate pe sticlă, din cadrul Olimpiadei Naționale „Meșteșuguri artistice tradiționale”.
   Aflat la ediția a XVII-a, evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-26 august la Muzeul în aer liber „Astra”, din Dumbrava Sibiului. „Acest proiect cultural a reunit, la Sibiu, 139 de participanți din 31 de județe. El s-a adresat copiilor cu vârste între 6 și 18 ani, care au concurat, printre altele, la meșteșuguri precum: icoane pictate pe sticlă și lemn, pictat cruce pe lemn, sculptat icoane de vatră, cojocărit, olărit, confecționat instrumente muzicale, prelucrare lemn, os și fier. Foarte important de precizat, purtarea costumului național a fost obligatorie”, ne-a declarat Elena Guță.
   La aceeași secțiune, pe locul II s-a clasat Andreea Sărăteanu, tot de la Liceul „Ioan Slavici”. Elevele, îndrumate de profesoara Adriana Chelaru, au fost selecționate de Palatul Copiilor din Focșani. Acestea au participat la numeroase concursuri de artă plastică și iconografie, organizate atât în județ, cât și în țară.
   Recent, Elena Guță, care face parte și din Corul Bisericesc „Sf. Nectarie” din Ghimicești-Fitionești, și-a adăugat în palmares și premiul I la secțiunea Iconografie a concursului „Cântec de toacă”, organizat la Mera, de Fundația „Zi Deschisă” din Focșani.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?