40 de sportivi de la secția de judo a Liceului cu Program Sportiv Focșani au efectuat timp de șase zile un cantonament la Gălăciuc, stagiu de pregătire asigurat de LPS, clubul CSM 2007 și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Judoka au avut programate câte două antrenamente pe zi aceștia fiind însoțiți de antrenorii Dumitru Zisu, Iulian Surlă și Stănică Grosu. „Mulțumim Direcției Județene pentru Spirt și Tineret Vrancea pentru sprijinul acordat și pentru condiițile oferite pe durata stagiului de pregătire”, ne-a declarat antrenorul Dumitru Zisu. Pe 28 august, sportivii vor merge într-un alt cantonament pe Litoral. Sensei Dumitru Zisu a precizat că, începând din 5 septembrie, așteaptă la cursuri de judo copii care vor să urmeze acest sport, iar șa ședințele de antrenament vor avea loc la Sala Polivalentă (intrarea sportivilor), în fiecare zi de luni, miercuri și joi, de la ora 18.00. În altă ordine de idei, patru judoka vor intra pe tatami la sfârșitul acestei săptămâni la una din cele mai importante competiții ale sezonului, Balcaniada Under 17 și 20, întrecere care este programată la Turnu Severin. Delegația vrânceană este formată din patru sportivi, Alexandru Munteanu (categoria 81 de kilograme, la Under 20), Daniela Zgherea (categoria 44 de kilograme, la Under 17), Andreea Åtefănescu (categoria 48 de kilograme) și Albert Florea (categoria 90 de kg).