Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

USL va depune mii de plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali


   Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, decizia politică a USL de a depune, prin organizațiile sale județene, plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali și locali care au încălcat Legea referendumului, împiedicând „prin orice mijloace” participarea cetățenilor la vot. „Prin structurile noastre politice, începând de azi (ieri-n.r.), vom depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL care au încălcat Legea 3/2000, privind referendumul, și, prin orice mijloace, au împiedicat cetățenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri împotriva liderilor PDL centrali și locali”, a anunțat Ponta.
   „Vă confirm că am discutat în conducerea USL despre obligația USL de a-i proteja pe cetățenii români care au votat la referendum, împotriva abuzurilor care se comit, pornite de la președintele suspendat, domnul Traian Băsescu, și puse în practică de către instituțiile de represiune care vor prin acest mod să schimbe rezultatul votului la referendum”, a spus Ponta, după ședința USL.
   El a spus că, în condițiile în care 8,5 milioane de persoane au votat la referendum, iar 7,5 milioane au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu, nu se poate să schimbi votul cetățenilor prin „acțiuni de represiune”, decât comițând „o lovitură de stat”. „În consecință, de azi începând , prin organizațiile județene ale USL, ne vom organiza pentru a acorda asistență juridică oamenilor supuși la presiuni, la anchete, la abuzuri. Vom lucra cu juriștii noștri plângeri penale împotriva celor care au comis abuzuri”, a spus Ponta.
   Victor Ponta, ministru interimar al Justiției, a precizat că USL vrea să vadă dacă, în condițiile în care zeci și sute de procurori, fără a fi sesizați, au pornit anchete împotriva oamenilor, vor aplica acum, imparțial, același standard și îi vor cerceta pe liderii PDL care au comis o faptă penală încălcând flagrant Legea 3/2000 prin împiedicarea oamenilor de a merge la vot. „Vrem să vedem dacă există imparțialitate. Altfel, se creează impresia clară că acei procurori nu fac altceva decât să aplice o decizie politică a lui Traian Băsescu și investigheză și intimidează oamenii ca să nu mai voteze în alegerile parlamentare din noiembrie”, a spus ministrul interimar al Justiției.
   El a arătat că primul care a comis infracțiunea de a-i împiedica pe români să se prezinte la vot este chiar președintele suspendat, Traian Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?