Peste 35 de mii de persoane cu drept de vot, din întreg județul Vrancea, nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale permanente pentru Referendumul din data de 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ei și-ar fi putut exercita dreptul de a vota, totuși, pe listele electorale suplimentare. De asemenea, în listele electorale permanente figurau și 300 de persoane decedate, dar și 100 de persoane condamnate definitiv, care și-au pierdut dreptul de a vota. Situația a ieșit la iveală în urma centralizării datelor solitate, prin memorandum, de Guvernul României.
Peste 35 de mii de persoane cu drept de vot, din întreg județul Vrancea, nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale permanente pentru Referendumul din data de 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu. Totuși, persoanele în cauză și-ar fi putut exercita dreptul de vot după ce erau trecute pe listele suplimentare. Această situație a ieșit la iveală după ce reprezentanții Prefecturii au centralizat datele solicitate, prin memorandumul pentru actualizarea listelor electorale permanente, de Guvernul României.
Subprefectul județului Vrancea, Cristi Misăilă, a declarat că pe listele electorale permanente au fost găsite sute de persoane decedate, peste 100 de persoane care și-au pierdut dreptul de vot după ce au fost condamnate definitiv, dar și mii de persoane care au domiciliul sau rezidența în străinătate. „În urma verificării listelor electorale de la Referendumul privind demiterea președintelui Traian Băsescu, au fost găsite peste 35 de mii de persoane care nu ar fi trebuit să se găsească pe listele electorale permanente. Pe aceste liste au fost găsite peste 300 de persoane decedate, peste 100 de persoane care și-au pierdut dreptul de a vota după ce au fost condamnate definitiv, iar alte 15 persoane sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate și care nu mai au cărți de identitate românești, ci doar pășapoarte, situație în care ar fi putut vota pe listele suplimentare. De asemenea, am putut dovedi cu documente că peste 6.700 de persoane din Vrancea au domiciliul sau reședința în străinătate, lucru care reiese din permisele de muncă sau cărțile provizorii de identitate eliberate de statele în care își au reședința”, a afirmat subprefectul Cristi Misăilă.
Potrivit acestuia, au mai fost identificate alte 29.269 de persoane care sunt plecate în străinătate. „Au mai fost identificate 29.269 persoane care sunt plecate în străinătate, dar pentru care nu am putut demonstra cu documente că au domiciliul sau reședința în străinătate, dar despre care se știe la nivel local că sunt plecate în străinătate”, a afirmat subprefectul județului Vrancea.
Primarii PDL au boicotat acțiunea guvernamentală
Cristi Misăilă a arătat că la data de 29 iulie mai existau peste 9.000 de vrânceni cu drept de vot care aveau actele de identitate expirate și care nu puteau să voteze decât dacă își preschimbau aceste documente, lucru care nu s-a întâmplat. „De menționat că cea mai mare parte dintre cei cu actele de identitate expirate se află tot în străinătate. În total, în județul Vrancea existau, la data de 29 iulie, peste 44 de mii de persoane pe listele electorale permanente care nu puteau să-și exercite dreptul de vot”, a susținut Cristi Misăilă.
Subprefectul a ținut să precizeze că acțiunea de verificare a listelor electorale permanente a fost boicotată de mai mulți primari PDL, care au refuzat să prezinte datele solicitate. „Am întâmpinat mari greutăți în a colabora și a obține informații legale de la primarii PDL. Este vorba de primarii localităților Å¢ifești, Biliești, Cîmpineanca și Năruja, care au refuzat să furnizeze datele legale. Practic, au refuzat să verifice în listele electorale permanente inf ormațiile furnizate de Evidența Populației cu privire la actele de indentitate expirate. Este o atitudine tendențioasă, de boicotare a guvernului și a activităților administrației publice locale”, a consideră subprefectul județului Vrancea, Cristi Misăilă.
Memorandum pentru actualizarea listelor electorale permanente
Guvernul României a emis un Memorandum, în baza căruia au fost efectuate verificări cu privire la corectitudinea întocmirii listelor electorale permanente.
Astfel, până pe 18 august, la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor s-au efectuat verificări ale datelor referitoare la:
– persoanele decedate;
– persoanele care și-au pierdut dreptul de a vota;
– persoanele care au obținut statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate, dovedit prin deținerea unui pașaport cu mentionarea țării de domiciliu;
– persoanele care au pierdut cetățenia română;
– persoanele al căror act de identate a expirat și nu a fost reînnoit;
– persoanele care si-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localității rezidenței anterioare;
– persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafața locuibilă și numărul de camere ale imobilului;
– persoanele care și-au schimbat numele prin căsătorie, divorț, pe care administrativă;
– persoanele cu resedința / domiciliul în străinătate.
Pentru asemenea situații identificate, vor fi întocmite tabele nominale, pentru fiecare dintre cele 9 cazuri mai sus menționate, la nivelul fiecărei localități (municipiu, oraș, comună). Ultimul pas revine în sarcina autorităților administrației publice centrale și instituțiilor publice de interes național, care vor întreprinde toate demersurile necesare, potrivit atribuțiilor ce le revin, pentru obținerea și transmite în vederea verificării listelor electorale permanente actualizate, în baza cărora s-a desfășurat Referendumul național din data de 29 iulie pentru demiterea președintelui României.