O frumoasă inițiativă se va concretiza în cursul acestei luni la Câmpineanca, acolo unde va avea loc ediția a cincea a Memorialului „Florin Jelea” la fotbal. Clubul local a fost cel care a avut ideea unui astfel de moment de comemorare a celui care a fost un jucător deosebit, la organizare urmând să participe și Primăria din Cîmpineanca, Gheorghe Jelea, tatăl fostului jucător, și Jan Oltianu.
Stins din viață când se afla în lotul lui Dinamo București și al naționalei de tineret, Florin Jelea a lăsat în urma sa multă durere și suferință. Clubul organizator va depune o coroană de flori la mormântul lui Florin Jelea, în cimitirul de la Câmpineanca. La finalul competiției vor fi acordate cupe și premii. Ediția de anul trecut a Memorialului a fost câștigată de echipa Energia Vulturu.
Un talent plecat dintre noi prea devreme
Viața lui Florin Pavel Jelea a fost dedicată fotbalului. S-a născut pe 27 iulie 1971 și a început activitatea fotbalistică în 1979 la grupele de copii ale clubului Unirea Focșani sub îndrumarea antrenorului Nicolae Petrea. În anul 1988 a fost „înregimentat” de antrenorul Mircea Lucescu în lotul echipei Dinamo București și a debutat la numai 17 ani în partida cu Flacăra Moreni. A încetat din viață pe 8 mai 1991, în urma unui accident produs în apropierea municipiului Buzău.