Un bătrân de 72 de ani din comuna Slobozia Bradului a ajuns să fie cercetat penal după ce i-a spart capul fiului său cu o sapă. Evenimentul a fost anunțat la Poliție, sâmbătă, în jurul orelor 12.16. Un vecin, respectiv Săndel C., care a auzit scandalul, a fost cel care a anunțat organele competente despre faptul că Stan A., de 72 de ani, în urma unui scandal, l-a lovit pe fiul său, Toma A., de 46 ani, cu o sapă în cap. „Victima a fost transportată cu un echipaj SAJ Vrancea la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani cu diagnosticul „fractură parietală dreapta”. La fața locului s-a deplasat echipa operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia A. Toma a fost lovit cu o sapă în zona capului, agresiunea având loc în locuința victimei„, ne-au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
Organele de anchetă vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate modul de producere a evenimentului.