Noroc cu facebook-ul. Că de aici a început. Încet încet, ne-am adunat cu toții pe creația asta a lu’ nea Zuckerberg și tot încet încet s-a născut și ideea cu reîntâlnirea.
În 1996, ne plăcea să spunem despre noi, colectivul clasei a XII-a D de la Liceul Economic „Mihail Kogălniceanu”, că suntem cel mai unit dintre toate. Probabil că și eram. La noi, iarna era ca vara și primăvara ca toamna, căci nu era vacanță fără excursie și n-a fost zi de naștere fără petrecere.
Credeam că așa ca noi nu se distrează nimeni, că așa dirigă (domnișoara Valeria Scarlat) n-are nimeni, că așa colegialitate n-are cum să mai fi existat. Făceam în clasă valuri precum suporterii pe stadioane, chiuleam în grup ca să mergem în parc, lipeam monede de podea ca să-i tachinăm pe profesori, stricam (ne)intenționat scaunul de la catedră și udam bine-bine tabla chiar înaintea orei, puneam cretă în cola și ne stropeam cu cerneală, ne suflam unul altuia, copiam de pe fițuici trecute de la unul la altul, căutam prin buzunarele hainelor agățate în cuier, mărunțiș, ca să ne luăm un corn, produs în regie proprie. Ce vremuri…
Ne-am întâlnit sâmbătă, după 16 ani, curioși, dar mult diferiți. Părem neschimbați, dar dincolo de ridurile fine, kilogramele în plus sau în minus, verighetele de pe deget, nu mai suntem ei, adolescenții din ’96. Suntem noi, oamenii cu job-uri, cu copii, cu datorii la bănci, cu opțiuni politice, cu soți/soții, cu acea greutate care pare să-i crească pe umeri oricărui adult, oricât de mult ar dori să rămână adolescent.
Îmi pare rău că au lipsit unii colegi, îmi pare bine că i-am întâlnit pe cei care au participat. Este un moment pe care mi-l voi aminti întotdeauna cu bucurie. Sunt mândră de toți colegii mei de liceu, și de cei plecați în străinătate și de cei care au rămas în țară. Sunt oameni care au luptat să fie ceea ce sunt, care continuă să lupte și acum și care mi-au dat sâmbătă, din nou, sentimentul de apartenență la ceva ce nu doar a fost, ci continuă să fie.
Fiecare dintre noi este, într-o măsură mai mică sau mai mare, la baza devenirii celuilalt, iar acum, după 16 ani, mă mândresc spunând că am fost elevă la Economic, alături de toți acești oameni mari, frumoși, împliniți; mă mândresc spunând că ne-au învățat carte (și numai) domnul director și profesor, Radu Åžtefan, care a fost și sâmbătă alături de noi împreună cu domnul profesor de matematică, Åžtefan Åžaigău, doamna profesoară de engleză Monica Dobrescu, doamna profesoară de română, Doina Văcăreanu, doamna profesoară de economie/filosofie Georgeta Dumitru, doamna profesoară de biologie Iuliana Dabija, domnișoara profesoară de contabilitate Ioana Preda și, desigur, domnișoara dirigintă Valeria Scarlat.
Pe toți profesorii îi rog să nu se supere dacă vor descoperi critici adolescentine în „Jurnalul clasei a XII-a D”, iar colegilor mei le urez lectură plăcută.
