Patru bărbați, suspectați de implicare în comiterea unor furturi de autovehicule, pe raza mai multor județe, printre care și Vrancea, au fost reținuți de polițiștii buzoieni. Ei au fost prinși în noaptea de 29 spre 30 iulie, după ce au furat o mașină din Focșani.
Proprietarul mașinii furate a aflat de la polițiști că îi lipsește autoturismul, atunci când a fost anunțat să se prezinte la sediul IPJ Buzău pentru a-și lua mașina înapoi. Păgubitul a declarat că parcase mașina în fața blocului în jurul orei 2.00, iar la ora 5.30 a fost sunat de polițiștii buzoieni și anunțat că mașina îi fusese furată. Proprietarul mașinii și-a găsit în mașină toate bunurile lăsate, respectiv documentele autoturismului și două telefoane mobile.
Potrivit anchetatorilor, doi frați din Prahova furau autoturisme străine și scumpe la comanda a doi complici din județul Sibiu, care preluau mașinile pentru a le dezmembra și a le vinde piesele. Astfel, în perioada martie-iunie, hoții ar fi furat șase autoturisme din Buzău și alte trei din Dâmbovița, dar și unul din Vrancea. Rețeaua de hoți a fost destructurată chiar în seara referendumului, când oamenii legii din Buzău au primit informații că doi dintre infractori, respectiv cei doi frați din Prahova, urmau să tranziteze județul cu o mașină abia furată din Vrancea.
Imediat, poliștii au realizat dispozitive de blocare pe sectorul de drum Buzău – Mizil, însă hoții au trecut pe rând de cele două filtre. Pentru a face posibilă oprirea mașinii conduse de hoți, polițiștii au folosit armanentul din dotare, reușind în final prinderea unuia dintre frați. Cel de-al doilea a reușit să scape, fugind într-o pădure din dreptul comunei buzoiene Săhăteni, după ce a abandonat mașina la volanul căreia se afla și a avariat o autospecială a Poliției.
Ca mod de operare, furturile erau comise cu ajutorul unor dispozitive electronice care copiau și confecționau pe loc cheile necesare pentru a intra în autoturism și a-l porni.