Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Au smuls instalaţia electrică din pereţi


   Doi tineri din Golești au desființat instalația electrică a unei case aflate în construcție, doar pentru a face rost de cupru, pe care să-l vândă apoi. Andrei M., de 19 ani, și Auraș Bogdan I., de 21 de ani, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
   Este vorba despre o faptă comisă în noaptea de 21 spre 22 mai, care a fost reclamată a doua zi de tatăl proprietarului casei, acesta din urmă fiind plecat la muncă în străinătate. Partea vătămată a observat că toate cablurile fuseseră smulse de prin pereți. Mai mult decât atât, unul dintre muncitorii care lucrau la amenajarea casei, a observat că îi lipsește și un prelungitor.
   În urma anchetei, oamenii legii au stabilit că cei doi băieți au escaladat gardul și apoi au forțat o ușă pentru a pătrunde în locuința părții vătămate.
   Au desfăcut din pereți toate cablurile electrice pe care le-au putut trage din zidărie, au luat  prelungitorul și s-au dus pe malul unui râu, unde le-au dat foc pentru a putea alege cuprul. Metalul a fost dus la o societate comercială și vândut. În urma tranzacției, s-au ales cu 139 de lei. Proprietarul locuinței spune că paguba sa se ridică la 5.500 de lei. Inițial, tinerii nu au vrut să recunoască fapta, dar au fost puși în fața probelor, respectiv a amprentelor găsite la fața locului, așa că au recunoscut. Andrei a mai fost în contradictoriu cu legea penală și în perioada minoratului, iar Auraș nu are antecedente penale. Dosarul a fost trimis de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani către instanța competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?