Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Revedere după 45 de ani, la Şcoala Ciorăşti


   Moment emoționant pentru 20 de foști elevi ai Åžcolii din Ciorăști, promoția 1967, care s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute la biserica din comună. Ei au marcat împlinirea a 45 de ani de la terminarea claselor gimnaziale.
   Evenimentul a fost încărcat de emoție, bucurie și îmbrățișări. Mulți dintre ei nu și-au mai văzut foștii colegi de ani de zile, așa că momentul a fost cu atât mai emoționant. „Ne bucurăm de această frumoasă întâlnire și mulțumim Domnului pentru viața pe care ne-a dăruit-o până acum și de sănătate”, a spus unul dintre cei prezenți.
   O parte dintre absolvenții promoției ’67 nu au mai fost prezenți la reuniune, din păcate, așa că în amintirea lor, preotul paroh Marin Valeriu a  ținut un scurt moment de pomenire. Este vorba de patru profesori și patru învățători, care s-au stins mult prea devreme.
   Foștii elevi, acum oameni cu părul alb și chipurile brăzdate de trecerea anilor și de greutățile vieții, s-au întâlnit apoi cu diriginta Dumitra Maftei care, cu emoție, a strigat iar catalogul, după 45 de ani. Elevii timizi și cuminți de altădată au ajuns acum învățători, ingineri, asistenți medicali, contabili. Unul dintre ei a ajuns chiar profesor universitar la Academia Militară. 
   Acești oameni au depănat amintiri despre tinerețea și viața lor, apoi au petrecut într-un restaurant din comună. Distracția generației ’67 a fost completată de artista de muzică populară Iulia Vătafu, elevă a Åžcolii din Ciorăști și fostă elevă a învățătoarei Elena Neacșu. 
   Momentul revederii a fost unul intens așa că la despărțire, cei prezenți și-au promis că se vor revedea și la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea școlii gimnaziale. Dacă sănătatea le-o va permite…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?