Un bărbat de 35 de ani, din Focșani, a murit în noaptea de luni spre marți, în urma unui accident de circulație produs în comuna Cîmpineanca. Poliția a fost anunțată despre producerea tragediei la ora 2.20, iar când oamenii legii au ajuns la fața locului, șoferul, Florinel Mircea, era deja mort.
Bărbatul fusese într-un bar din centrul comunei Cîmpineanca, unde petrecuse împreună cu câțiva prieteni. După miezul nopții, Florinel Mircea s-a urcat în mașină și a plecat spre casă, dar nu a mai ajuns. Într-o curbă la dreapta, tânărul a pierdut controlul mașinii, un Citroen, a pătruns pe contrasens și s-a oprit în gardul împrejmuitor al unei locuințe. În momentul impactului, o țeavă din gard s-a desprins și i-a perforat acestuia cutia craniană. Bărbatul a murit pe loc.
Inițial, s-a luat în calcul varianta că șoferul ar fi adormit la volan. Ulterior, oamenii legii au ajuns la concluzia că acest lucru este puțin probabil, deoarece muzica din mașină era dată foarte tare. Ancheta în cazul acestui accident continuă, pentru a se stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la producerea tragicului eveniment.
Trupul neînsuflețit al lui Florinel Mircea a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Pe lângă cauzele morții, legiștii vor trebui să spună și dacă bărbatul consumase alcool sau alte substanțe înainte de a se urca la volan. O parte dintre prietenii acestuia le-ar fi spus polițiștilor că a băut, ei sărbătorind venirea pe lume a copilului unui prieten. Alții au susținut că nu consumase băuturi alcoolice. Dacă a băut sau nu, medicii legiști vor constata.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă din cadrul IPJ Vrancea, „la data de 31 iulie a.c., orele 2.20, în comuna Cîmpineanca, pe DJ 205 S M. Florinel, din municipiul Focșani, în timp ce conducea auto marca Citroen, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în curbă și a oboselii, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un gard. În urma producerii accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto”.
După impactul cu gardul, mașina s-a răsturnat, iar șoferul nu a mai putut fi scos din ea decât de pompieri. „Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani s-au deplasat la fața locului. Echipajul de pe autospeciala de descarcerare a acționat pentru degajarea șoferului autoturismului înmatriculat în județul Vrancea, care se răsturnase. Din nefericire, numitul Florinel M. a fost declarat decedat de echipajul de pe ambulanța SAJ Vrancea care a sosit la locul accidentului”, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea.
Mesaje de condoleanțe pe Facebook
Vestea că Florinel Mircea a murit într-un accident, s-a răspândit repede. Prietenii acestuia au fost șocați la aflarea veștii și spuneau că el a plecat spre casă mai repede, deoarece ieri dimineață urma să plece cu familia la mare. Pe Facebook au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe. Alin Tulceanu scrie: „Ce viață…! El l-am găsit frate primuâ…, nu îmi venea să cred că a băut cu noi, am râs, am glumit și… uite frate!”. Într-un alt comentariu, Răzvan Ciprian Sava spune că „este mare păcat. Dumnezeu să-l ierte”. „Mare pierdere pentru familie! Dumnezeu să-l aibă în pază. Condoleanțe apropiaților”, spune și Cristina Mari.
Comentarii au fost postate și pe site-ul „Monitorul de Vrancea”. Unul dintre cititori spune că bărbatul decedat era „anti-viteză”. „Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte. Vă asigur că era anti-viteză”. Într-un alt comentariu, un alt cititor a scris: „Dumnezeu să-l odihnească în pace… îmi pare rău… mai ales pentru fetița lui care e un îngeraș…”.