Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Bătăi anchetate de polițiști


   Infracțiunile de lovire sau alte violențe sunt comise aproape în fiecare zi. Tot mai mulți vrânceni fac legea cu pumnul, fără să se gândească și la repercursiuni.
   Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii au fost chemați de trei ori să calmeze spiritele în mai multe localități din județ. La ora 12.45, polițiștii focșăneni au fost anunțați că Ionuț-Iulian C., de 22 ani, din comuna Vânători, a fost lovit de consăteanul său, Jan M., de 68 ani. Agresorul s-a întâlnit pe stradă cu victima și din cauza unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul de 68 de ani și-a pierdut cumpătul și l-a lovit pe tânăr în abdomen. Victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, pentru a primi îngrijiri medicale. În funcție de ceea ce vor spune medicii, polițiștii vor stabili și încadrarea juridică a faptei.
   În aceeași zi, la ora 19.30, Răzvan Constantin B., de 23 de ani, și Constantin Iulian A., de 19 ani, ambii din Păunești, au sunat la Poliția din Adjud și au anunțat că Ionuț Adrian D., de 30 de ani, din Pufești, i-a bătut. Acestora nu le-a fost luat niciun bun în timpul altercației. Tinerii agresați au ajuns la Spitalul municipal Adjud pentru a primi îngrijiri medicale. În funcție de ceea ce vor spune medicii, polițiștii vor face și încadrarea juridică a faptei.
   În noaptea de duminică spre luni, o altă faptă de acest gen a fost comisă la Focșani. La ora 00.01, polițiștii focșăneni au fost sesizați de Raj C., din localitate, despre faptul că mai multe persoane cunoscute ar fi intrat în locuința sa, l-ar fi lovit, atât pe el cât și pe membrii familiei sale și i-ar fi distrus o parte din bunuri. „Autorii nu au fost găsiți la fața locului, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii participării la activitatea infracțională a fiecărui suspect. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor de lovire, distrugere și violare de domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea. 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?