Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Un ofiţer din IGPR, în Vrancea


   Un ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a ajuns la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), miercuri, pentru a-i ajuta pe polițiștii vrânceni pe perioada campaniei electorale pentru Referendum în vederea demiterii președintelui Traian Băsescu, dar și în ziua votului, respectiv duminică.
   Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, „pentru buna desfășurare a Referendumului pentru demiterea președintelui, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă, 42 de ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-au deplasat în cursul acestei zile (miercuri-n.r.), în teritoriu, în vederea acordării de sprijin colegilor de la inspectoratele județene de poliție. Ofițerii vor monitoriza modul de punere în aplicare a prevederilor legale și vor asigura cercetarea evenimentelor produse, din competența Poliției Române, cu celeritate”.
   Purtătorul de cuvânt al IPJ, inspectorul Bogdan Toader, a confirmat sosirea colegului de la București.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?