Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Pod peste pârâul Vărsătura Mare

  Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și primarul comunei Jariștea, Cătălin Toma, au inaugurat aseară podul peste pârâul Vărsătura Mare. Investiția a fost posibilă cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, care a făcut demersuri pentru finanțare.

Zeci de locuitori ai comunei Jariștea au venit aseară la inaugurarea podului peste pârâul Vărsătura Mare. Cei mai bătrâni și-au făcut cruce când au trecut prima oară peste acest pod spunând că nu credeau că vor trăi vreodată acest moment. Panglica inaugurală a investiției a fost tăiată de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, și primarul comunei Jariștea, Cătălin Toma.
Åžeful administrației județene le-a spus oamenilor că podul construit peste pârâul Vărsătura Mare este o promisiune respectată față de sătenii din Jariștea.
„Pentru mine, orice prilej să mă întâlnesc cu dumneavoastră, cu vrâncenii mei, este un prilej de emoție pentru că dumneavoastră sunteți oameni, eu sunt om și așa ar trebui să ne comportăm în comunitatea noastră și în România. Åžtiți că sunt un om de fapte, nu de vorbe. Niciodată nu am promis nimănui ceea ce nu pot face. Mă bucur foarte mult că aveți un primar destoinic, un băiat foarte insistent. Cătălin îmi este prieten și îl susțin cu toată prietenia și toată forța. El este garanția că proiectele pe care Jariștea le are, cu ajutorul meu și cu sprijinul dumnea-voastră, le voi impune guvernului României, așa cum voi face cu proiectele Vrancei, ale județului nostru”, a afirmat președintele Consiliului Județean.
Marian Oprișan le-a spus oamenilor să se gândească la viitorul lor, al copiilor și părinților lor, iar duminică, pe 29 iulie, să vină la referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu. „Despre duminică vă spun doar un singur lucru. Avem nevoie de adevăr, de dragoste, de un viitor pentru copiii noștri, pentru tinerii noștri, pentru părinții noștri, pentru bunicii noștri, pentru străbunicii noștri, care mai sunt în viață. Dar avem nevoie de o viață demnă, avem nevoie de o viață în înțelegere, în pace și prietenie. Nu vreau să critic pe nimeni. Știți foarte bine cum ați trăit în ultimii opt ani. De aceea vă spun că, duminică, 29 iulie, fie ca adevărul și dragostea să învingă ura, minciuna și teroarea regimului Băsescu”, a afirmat președintele Marian Oprișan.
Oamenii le-au promis președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, și primarului Cătălin Toma că vor veni la vot și vor spune DA pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu. „Băsescu ar trebui să stea într-o garsonieră cu cinci milioane pe lună, nu într-o vilă de un milion de euro”, a spus una dintre femeile venite la inaugurare.

Construcția podului a fost blocată de guvernele pedeliste

Primarul comunei Jariștea, Cătălin Toma, a arătat că podul peste pârâul Vărsătura Mare este o investiție care asigură accesul la peste o mie de locuințe. Construcția podului a demarat în 2009 și, deși trebuia finalizat încă din 2010, investiția a fost blocată de guvernele pedeliste în ultimii ani. „Sunt foarte mulțumit că am reușit să terminăm lucrările la acest obiectiv și că am reușit să construim un pod peste pârâul Vărsătura Mare. În această zonă nu am avut niciodată un pod, iar prin realizarea acestei investiții, este asigurat permanent accesul oamenilor la cele peste o mie de locuințe, dar și la viile aflate în zonă. Până acum, acest acces se făcea prin vadul pârâului și doar atunci când nu ploua sau apa nu era mare. Menționez că, deși finanțarea acestei investiții a fost aprobată încă din anul 2009, aceasta a fost blocată de guvernele PDL. Anul acesta, beneficiind de sprijinul președintelui Marian Oprișan, am reușit să obținem aprobarea și să finalizăm rapid această investiție”, a afirmat primarul din Jariștea, Cătălin Toma. Valoarea investiției este de 678.634 lei, lucrările fiind realizate de societatea Podgoria Cotești.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?