FRF a anunțat că autoritățile locale sunt așteptate în continuare să sprijine investițiile și să asigure infrastructura, nu și salariile angajaților. Forul de la București anunță și o reformă a fotbalului mic, cel din Liga a II-a și Liga a III-a. Între timp, au apărut deja și reacțiile echipelor. La începutul acestui an au apărut primele atenționări ce prevestesc un mare cutremur în fotbalul românesc. Iar semnalele sunt trase chiar de către președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.
La primele două întâlniri pe care șeful FRF le-a avut cu reprezentanții echipelor din Moldova și Muntenia i-a atenționat pe cei prezenți că fotbalul românesc va fi restructurat din temelii în următorii ani, potrivit unor recomandări venite din partea forurilor internaționale. Sandu a spus că restructurarea nu este impusă în mod special de FRF, ci de normativele FIFA și UEFA și că acestea trebuie să devină obligatorii în viitorul apropiat. Reprezentanții cluburilor din Liga a II-a și Liga a III-a au aflat, chiar de la președintele federației, Mircea Sandu, și ce li se pregătește pentru sezoanele următoare.
Pentru că doar în trei țări din estul Europei, Bulgaria, Ungaria și România mai sunt campionate de Liga a II-a și a III-a cu multe participante, șeful FRF a anunțat și care vor fi restructurările din sistemul competițional. Se urmărește o reformă în mai mulți pași, pentru ca din sezonul 2013-2014 să existe o singură serie de Liga a II-a, formată din 18-20 de echipe și o Liga a III-a cu 4 serii a câte 16 formații fiecare.
Noutatea o va reprezenta campionatul Ligii a IV-a sau C2, un eșalon în care echipele trebuie să se acomodeze cu rigorile din Liga a III-a și care va fi format din 5-8 serii regionale. Seriile se vor alcătui pe zone geografice și vor cuprinde cele mai bune 4-5 echipe din actuala Ligă a IV-a și echipele care retrogradează din eșalonul superior.
Va rămâne în continuare Campionatul Județean de fotbal, care va fi organizat de Asociațiile Județene de Fotbal. Planul propus presupune și o etapă intermediară de tranziție, în care Liga a II-a va avea două serii de 12 echipe cu play-off și play-out, iar Liga a III-a va avea 6 serii de 14. Sistemul competițional a fost pus în aplicare deja pentru sezonul 2011-2012, astfel că etapa intermediară nu poate începe mai devreme de 2012, urmând ca pasul al doilea să demareze în 2013.