Referendumul este cea mai democratică formă de consultare a populației, susțin reprezentanții Partidului Verde Vrancea. Într-un comunicat, reprezentantul partidului, Dan Butnaru, îi atenționează pe pedeliști, dar și pe partidele satelit ale PD-L, că îndemnul la boicotarea referendumului este cea mai antidemocratică acțiune pe care o poate face un partid politic. „Partidul Verde Vrancea atenționează atât PDL și partidele satelit ale PDL cât și pe Traian Băsescu că referendumul este cea mai democratică formă de consultare a poporului, cetățenii putându-se exprima în mod direct pe acea problemă pusă în discuție. Îndemnul la boicotarea unui referendum este, prin consecință, cea mai antidemocratică acțiune pe care o poate face un partid politic. În afară de acest lucru, îi mai atenționam pe toți cei care luptă împotriva celei mai democratice forme de consultare a cetățenilor că nevalidarea referendumului din lipsă de cvorum nu va avea drept consecință stabilitatea în România, ci dimpotrivă, va conduce la mișcări sociale care vor degenera în manifestări de o violentă, a căror amploare nu o putem anticipa în acest moment. Singurul mod de a tranșa definitiv tema referendumului este de a lăsa cetățenii români să voteze liber, fără niciun fel de presiuni din partea partidelor politice”, se arată în comunicat.