Ediția: Joi 6 martie 2025 Nr. 6829
Ediția: Joi 6 martie 2025 Nr. 6829

Trasee turistice pentru elevii pasionaţi de patrimoniu cultural


   Elevii care învață în școlile generale din Jariștea, Pufești și Odobești își pot petrece vacanța de vară la Cluburile de patrimoniu cultural, înființate în aceste localități, cu sprijinul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Vrancea. Acestea funcționează într-o locație repartizată de autoritățile locale și au ca obiect de activitate informarea și studierea clădirilor de patrimoniu ale județului. De asemenea, elevii pot vizita clădirile de patrimoniu, fiind trasate șase trasee cultural turistice la nivelul județului Vrancea.
   Traseele se desfășoară prin mai multe localități din județ, cum ar fi Panciu, Tișița, Străoane, Cîrligele, Odobești, Cotești, Urechești, Fitionești, Movilița, Pufești, Adjud, Corbița, Ploscuțeni, Valea Sării, Vrâncioaia, Paltin și Nereju. PE aceste trasee, pot fi vizitate mănăstiri, schituri, monumente instorice sau case memoriale, care au fost construite în secolele trecute. „În aceste cluburi există DVD-uri cu cele peste 600 de imagini ale traseelor cultural turistice, pe care elevii le pot viziona, iar mai apoi cu microbuzul școlii pot pacurge aceste trasee. Se urmărește ca tinerii să își formeze spiritul și atitudinea față de monunentele istorice ale județului”, ne-a declarat Florin Micu Iliescu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Vrancea.
   Activitățile cluburilor sunt coordonate de cadre didactice, care fac muncă de voluntariat pe perioada vacanței și îî însoțesc pe elevi în aceste călătorii. În aceste excursii, elevii merg „înarmați” cu aparate de fotografiat și reportofoane, cu ajutorul cărora imortalizează imagini din călătorie și înregistrează interviuri cu personalitățile locale, care le pot oferi informații despre obiectivele vizitate.
Toate aceste informații sunt postate mai apoi pe blogul clubului, astfel încât cei interesați să se poată informa despre monumentele istorice din județul Vrancea. „Interviurile luate cu preotul satului, primarul sau poate un cadru didactic din zona care cunoaște mai multe infromații despre obiectivele vizitate, împreună cu imaginile realizate de elevi, vor alcătui un portofoliu care va fi postat pe blogul personal al clubului. Astfel, ceilalți membri ai cluburilor pot urmări ceea ce au realizat colegii lor și pot face schimb de impresii”, este de părere Florin Micu Iliescu.

TRASEE CULTURAL TURISTICE:
1.    Focșani-Tișița-Mărășești-Panciu-Străoane- Cîmpuri- Soveja. Pot fi vizitate: la Mărășești Mausoleul Eroilor (1916-1919), la Panciu Beciul Domnesc, Paraclisul Schitului  Brazi, la Cîmpuri Casa Memorială Moș Ion Roată.
2.    Focșani-Odobești-Bolotești-Vidra-Valea Sării-Bîrsești-Tulnici-Lepșa. Pot fi vizitate: la Odobești Beciul Domnesc, datare sec. XVI, la Lepșa Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, datare 1930-1936.
3.    Focșani-Odobești-Mera-Andreiașu. Pot fi vizitate, la Mera, Ansambul fostei Mănăstiri Mera, datare 1685, iar la Andreiașu Rezervația Focul Viu.
4.    Cîrligele-Cotești-Urehești-Gugești-Bordești-Dumbrăveni-Slobozia Bradului. Pot fi vizitate Schitul Dălhăuți, la Urechești Mănăstirea Vărzărești, iar la Dumbrăveni Mănăstirea Recea.
5.    Tișița-Panciu-Fitionești- Movilița-Pufești-Ruginești- Adjud- Corbița. Pot fi vizitate la Tișița zona Frunzoia, cimitirul  Ostașilor Germani, la Fitionești Schitul Mușunoaile, iar la Corbița Biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului”.
6.    Focșani-Vidra- Valea Sării- Vrâncioaia-Năruja-Paltin- Nereju- Nistorești. Pot fi viziate: la Vidra Monumentul Eroilor Vrânceni din Primul război Mondial, la Nistorești Schitul Valea Neagră.
 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?