Pompierii vrânceni au intervenit, joi, pentru a stinge două arderi necontrolate de vegetație uscată. Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea a două incendii, care au mistuit vegetația uscată de pe un hectar și jumătate de teren, în Focșani și Adjud.
În aceeași zi, specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns în comuna Soveja, pentru a ridica o grenadă defensivă, găsită de Ionică I., pe o pășune de pe raza localității.
De asemenea, paramedicii au intervenit și ei pentru soluționarea a cinci situații medicale de urgență. S-a intervenit în municipiile Focșani și Adjud, dar și în comunele Păunești și Ploscuțeni. Paramedicii au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgențe ale spitalelor din Focșani și Adjud.