Ediția: Vineri 7 martie 2025 Nr. 6830
Ediția: Vineri 7 martie 2025 Nr. 6830

Copacii din Focşani pot fi tăiaţi doar cu avizul Direcţiei Silvice


   Reprezentanții Direcției de Dezvoltare, din cadrul Primăriei Focșani, pot defrișa copacii bătrâni de pe raza municipiului, care pun în pericol viața cetățenilor, doar cu acordul Direcției Silvice.
   În această perioadă, angajații Direcției execută lucrări de toaletare a mai multor copaci, fără însă a-i tăia. „Doar curățăm copacii în această perioadă, dacă ar fi să îi tăiem pe cei care sunt prea bătrâni, ar trebui să obținem avizele silvice”, ne-a declarat Neculai Vlăsceanu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani.
   Tot în această perioadă, angajații Direcției de Dezvoltare fac lucrări de  întreținere a spațiilor verzi, atât cele aflate în spațiile publice cât și din curțile unor instituții publice, aflate în subordine. „Directorii unor instituții, cum ar fi școli, creșe, grădinițe sau altele trebuie să ne contacteze și să solicite curățarea spațiului verde pe care îl au în curte. Suntem foarte aglomerați, dar încercăm să facem față tuturor solicitărilor. Nu putem acorda aceleași servicii și agenților economici sau societăților private, acestea trebuie să își îngrijească aceste spații singuri”, a adăugat Neculai Vlăsceanu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?