Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

A murit după ce a cărat saci cu grâu


   Un bărbat, din Vulturu, a decedat în curtea casei, după ce a cărat mai mulți saci cu cereale. Decesul a fost anunțat la ora 16.00, iar polițiștii de la Secția Măicănești s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
   Oamenii legii au stabilit că Aurel O., de 54 de ani, a acuzat dureri în piept după ce a cărat mai mulți saci cu cereale. Echipajul de la ambulanță ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Cadavrul a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții.
De asemenea, polițiștii vrânceni au venit cu precizări în legătură cu decesul unui bărbat din Adjud, care și-a tăiat artera femurală cu flexul. Potrivit oamenilor legii, la ora 11.22, polițiștii din Adjud au fost sesizați că în curtea locuinței lui Mihai R., din localitate, se află o persoană de sex bărbătesc, care a suferit o leziune la un picior și sângerează abundent. „La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a stabilit urmatoarele: R. Mihai, de 56 ani, se afla la domiciliul său împreună cu fiul și încercau să confecționeze un loc pentru un geam într-o bucată de pal, folosind pentru tăiere un flex. La un moment dat, când fiul lui s-a întors cu spatele, s-a auzit un zgomot și când a mers lângă tatăl său, a văzut că acesta prezenta o tăietură în zona coapsei drepte. R. Mihai a fost transportat la Spitalul Municipal Adjud unde a fost resuscitat, însă la ora 12.20 a fost constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei”, au arătat polițiștii, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?