Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Mânz furat de pe izlaz


   Animalele lăsate nesupravegheate cad din ce în ce mai des pradă hoților. Zilele trecute, o familie din Adjud a sesizat poliția cu privire la faptul că mânzul pe care îl lăsase pe izlaz, la păscut, a dispărut.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că aspectele sesizate de proprietarul animalului se confirmă, așa că au întocmit dosar penal. Ei fac verificări pentru identificarea autorului faptei și tragerea lui la răspundere.
   Nu este pentru prima dată când oamenii își lasă animalele la păscut și nu le mai găsesc. Prin urmare, polițiștii susțin că animalele lăsate nesupravegheate pe pășuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă ușoară pentru hoți. Totodată, cetățenii trebuie să evite amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale la distanță mare față de locuință sau în locuri izolate, fără să fie asigurată paza acestora.
   Pe cât posibil, pe timpul nopții, zonele în care sunt lăsate animalele trebuie să fie iluminate, iar unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri. În timpul nopții, ușile grajdurilor trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere, lacăte, zăvoare etc. În momentul în care o persoană se hotărășete să vândă un animal, acesta nu trebuie dat pe promisiuni, iar banii trebuie încasați în momentul vânzării. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?