Trei persoane au fost rănite în urma a două accidente de circulație produse, duminică la Tulnici și Bolotești.
Primul eveniment rutier s-a produs la ora 5.20, pe DN 2 D, în comuna Tulnici. Potrivit polițiștilor, Alin F., de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism marca VW, pe fondul neatenției în conducere și din cauza lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului, tânărul a fost rănit. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Tot duminică, la ora 13.00, s-a produs un accident de circulație, la Bolotești. Gheorghe R., de 77 de ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism marca VW, în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe șosea și a ajuns pe câmp. Conducătorul auto și un copil de 12 ani care se afla în mașină au fost răniți ușor.