Inspectorii fiscali vrânceni au recuperat de la patronii evazioniști aproape 34 milioane lei la bugetul statului în urma celor 1.119 controale efectuate în primul semestru din acest an. Suma este în creștere cu 48,8% față de perioada similară a anului trecut, arată reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea. Aceștia au precizat că acțiunile de inspecție fiscală au vizat prioritar contribuabilii cu potențial de evaziune și fraudă fiscală ridicat, selectați în baza analizei de risc. „Pentru un prejudiciu creat bugetului general consolidat în sumă totală de 5,15 milioane lei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea a înaintat 20 sesizări instituțiilor abilitate pentru continuarea și definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate și a gradului de participare a acestora la infracțiunile constatate”, se arată într-un comunicat al DGFP.
Inspectorii fiscali au stabilit diferențe de impozite, taxe și contribuții în valoare de 27,5 milioane lei, mai mari cu 47% față de perioada similară a anului trecut. Pentru aceste diferențe s-au calculat accesorii de 4,9 milioane lei. Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 0,5 milioane lei și au fost efectuate confiscări în valoare de 0,94 milioane lei. Peste jumăte din diferențele de taxe constatate în urma inspecțiilor fiscale au fost la TVA, respectiv 15,7 milioane lei. Probleme au fost și la impozitul pe profit, unde s-a recuperat 5,3 milioane lei sau impozitul pe dividende, cu 2,07 milioane lei.