După câteva zile de incertitudine și în care a apărut și varianta desființări, echipa de fotbal a orașului Panciu revine la viață. Primarul orașului Panciu, Ion Petre, alături de factorii locali de decizie a luat decizia ca activitatea fotbalistică să continue și în sezonul 2012-2013 al ligii a treia la fotbal.
Ieri, edilul-șef a anunțat că gruparea „dintre vii” își va continua activitatea. „Am avut o întrevedere cu membrii secției de fotbal și am decis să fim aproape de fenomenul fotbalistic din Panciu deoarece așa era normal. S-au făcut nenumărate investiții la baza sportivă, s-a investit în jucători, am asigurat condiții excelente de antrenament și ar fi fost păcat să renunțăm. Noul club, Young Stars Panciu va funcționa la fel cum a făcut-o și vechiul club, FC Panciu, cu alți oameni și cu cheltuieli mai mici”, ne-a declarat primarul orașului Panciu, Ion Petre.
Ieri, cei care se ocupă de destinele echipei au avut o întrevedere și au decis să renunțe la serviciile antrenorului Ionică Serea, dar și a unor jucători care au avut contracte mari în sezonul precedent. În noul campionat, jucătorii care vor îmbrăca tricoul formației din Panciu vor avea salarii mai mici, iar obiectivul formației va fi o clasare în primele 8 locuri ale seriei I din liga a treia.
S-a renunțat la antrenorul Ionică Serea
În sezonul 2012-2013 al ligii a treia, Young Stars Panciu va avea un nou antrenor principal, în persoana lui Dănuț Bolocan, cel care până acum a fost „secund”. Conducerea echipei păncene a decis să nu-i prelungească contractul fostului tehnician, Ionică Serea. Bolocan va fi ajutat în munca sa de „secundul” Paul Cioran, iar funcția de președinte va fi păstrată de Mihai Popescu.
Schimbări la nivelul lotului de jucători
Lotul echipei „dintre vii” va suferi modificări serioase. După ce fundașului Cristi Gurguiatu i-a expirat contractul, iar acesta a decis să se antreneze cu CSM Focșani, iar atacantul Mădălin Predoiu este tentat să joace în campionatul următor la o echipă din liga a doua, gruparea din Panciu a mai pierdut un jucător, Bogdan Stoian, jucător care a plecat în Italia. „Vor exista mai mulți jucători tineri. Deja am alcătuit lotul pe care ne vom baza în campionatul viitor și sperăm să ne facem datoria așa cum trebuie”, a spus antrenorul Dănuț Bolocan.
În cantonament la Frasin
Lotul formației „dintre vii” va efectua cantonamentul montan în localitatea suceveană Frasin. Conducerea echipei „dintre vii” a stabilit ca stagiul de pregătire din acest an să aibă loc la Pensiunea Casa Albă din Frasin (Suceava), locație pe care fotbaliștii pănceni au mai „testat-o” în ultimii ani. Pentru stagiul de pregătire, antrenorii echipei din Panciu vor pune baza pe ședințele de pregătire, dar și evoluția jucătorilor din „amicale”.
După o săptămână cu antrenamente pe plan local, echipa va pleca în cantonament. „Pe durata stagiului de la Frasin ne propunem să ne readaptăm organismul la efort, să îmbunătățim calitatatea pregătirii fizice a jucătorilor, relațiile de joc și să punem la punct planurile tactice pentru noul sezon al ligii a treia”, a spus noul antrenor principal al formației din Panciu, Dănuț Bolocan. „Fotbaliștii vor beneficia de condiții excelente de cazare, dar și de antrenament. În plus, antrenorii vor avea la dispoziție câteva trasee dure pentru alergările de anduranță”, a spus președintele grupării păncene, Mihai Popescu.
„Avem tot sprijinul factorilor locali din Panciu și noi, echipa de fotbal, ne vom strădui să ne facem treaba cât mai bine”, a spus președintele grupării dintre vii. Pe durata șederii în nordul Moldovei, păncenii vor susține și câteva jocuri de verificare. Până acum au fost stabilite amicale împotriva formațiilor Aerostar Bacău și Rapid CFR Suceava.
Liga a III-a la fotbal începe vineri, 17 august
Casa Fotbalului din Capitală a găzduit o nouă ședință a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, unde a fost aprobat calendarul competițional pentru sezonul 2012-2013, la nivelul Ligilor I, a 2-a și a 3-a, precum și cel al Cupei României -Timișoreana.
Campionatul Ligii a 3-a are programată prima etapă pe 17 august a.c., turul încheindu-se, cu etapa a 15-a, pe 23 noiembrie a.c. Întrecerea se va relua la data de 1 martie 2013, ultima etapă fiind programată pe 31 mai 2013.