Sezonul estival afectează sănătatea celor mici, dar și pe cea a adulților. Din cauza temperaturilor ridicate și a activităților specifice verii, cele mai întâlnite boli sunt toxiinfecțiile alimentare și bolile diareice acute. Alimentele păstrate în condiții necorespunzătoare se degradează mult mai repede din cauza temperaturilor ridicate, așa că reprezentă un factor de risc pentru sănătatea tuturor, dar mai ales a copiilor.
Toxiinfecția alimentară este provocată de alimentele care se degradează ușor, cum ar fi carnea, ouăle și laptele, cele perisabile sau fructele și legumele nespălate. De la debutul verii și până în prezent, la spitalele din județ au ajuns destul de puține persoane, care au fost diagnosticate cu această boală.
Pentru a evita situații neplăcute, medicii recomandă vrâncenilor să urmeze câteva reguli de igienă, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun cât mai des și obligatoriu înainte de prepararea alimentelor, spălarea alimentelor înainte de consum și depozitarea corespunzătoare a acestora. „Toxiinfecția alimentară se manifestă prin febră, stare general alterată, scaune diareice și dureri abdominale. Pentru a preveni apariția toxiinfecției alimentare este recomandată o igienă riguroasă, cu spălarea cât mai des a mâinilor cu apă și săpun, spălarea alimentelor înainte de a fi consumate și protejarea lor de insecte. În special, muștele pot răspândi bacterii, de aceea este recomandat ca alimentele să fie acoperite și spălate bine înainte de a fi consumate. Produsele alimentare care produc cel mai des toxiinfecții alimentare sunt cremele, maionezele, conservele, carnea și brânzeturile”, recomandă medicul internist Constantin Barbu, din cadrul Spitalului Municipal Adjud.
Pentru a evita situațiile mai puțin plăcute, medicii mai recomandă să ne uităm și la termenul de valabilitate al alimentelor, mai ales că vara acestea se alterează mult mai repede.