Arheologii Muzeului de Istorie a Banatului din Timișoara au finalizat săpăturile pe șantierul de la Sânandrei, din vecinătatea Timișoarei, corolarul muncii lor fiind descoperirea a peste 400 de locuințe ce datează din neolitic, unele cu etaj, dar și fragmente ceramice de la sfârșitul mileniului al VI-lea î.Hr. sau morminte ale avarilor.
De asemenea, relicvele de semințe și de polen descoperite în adâncul pământului vor fi trimise pentru analize la un laborator din Ungaria, pentru a afla, printre altele, ce fel de plante creșteau în Banat, în urmă cu mai bine de șase milenii.
După 20 de ani de cercetări arheologice, echipa condusă de an de an de prof. univ. dr. Florin Drașovean s-a concentrat în ultimele săptămâni pe nivelul inferior al așezării multimilenare, care aparține sfârșitului neoliticului mijlociu, Culturii Banatului, faza mijlocie, datată, pe baza unor probe radiocarbon, în intervalul 5.100-5.000 BC.
‘Cercetările arheologice de la Sânandrei au vizat locuirea neolitică de tip tell situată în punctul Ocsăplatz. În cei 20 de ani de șantier au fost scoase la iveală peste 400 de locuințe de suprafață, bordeie, gropi și morminte de înhumație fiind, la acest stadiu al cercetărilor, una dintre cele mai importante așezări neolitice din partea de vest a României’, a declarat Florin Drașovean.
Potrivit acestuia, materialele ceramice descoperite în primele trei niveluri ale locuirilor se încadrează în segmentul temporal cuprins între sfârșitul mileniului VI și în cea de-a doua jumătate a mileniului V. Au mai fost cercetate locuințe de suprafață ale dacilor (sec. III î. Hr.) și bordeie precum și un mormânt din perioada avară târzie.
Locuințele au plan rectangular, unele dintre ele cu etaj și cu anexe specializate, ce ocupă o suprafață de aproape 2,5 ha. Informațiile obținute în urma celor 20 de ani de muncă pe șantierele neolitice vor constitui subiectul unei cărți pe care prof. Florin Drașovean o va publica în perioada următoare.
Istoricul Liviu Măruia, președintele Asociației Arheo Vest Timișoara, a precizat că cele mai vechi situri din Timiș datează din perioada primei epoci a pietrei, din paleolitic, și sunt siturile de la Românești din zona Coșava, iar cele mai târzii sunt vechile vetre de localități românești de dinainte de sistematizarea habsburgică de la finele secolului al XVIII-lea.
El a mai spus că, în mod paradoxal, cele mai numeroase vestigii arheologice de pe teritoriul Timișului datează din perioada ”mileniului întunecat”, dintre momentul retragerii aureliene și veacurile VIII-IX, când sunt pomenite voievodatele.
