Un copil de un an și 10 luni din Adjud a fost la un pas de moarte. Micuțul a căzut în fântâna din curtea casei, adâncă de patru metri, în timp ce se juca prin curte. El a fost scos la timp de către mama lui și de vecini și a scăpat cu viață. Incidentul s-a produs luni seara, la ora 19.00. Copilul a fost transportat la Spitalul municipal Adjud pentru a primi îngrijiri medicale și apoi la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Pantelimon din Focșani. Micuțul fost diagnosticat cu traumatism cranian prin cădere și șoc hipotermic, dar este acum în afara oricărui pericol.