Instituția Prefectului are doi noi șefi de servicii începând din această săptămână. Cele două funcții de șefi de serviciu au fost conduse cu delegație până la 30 iunie.
Camelia Mățău va conduce Serviciul de verificarea legalității și a aplicării actelor normative, contencios administrativ și apostile.
Gabi Furtună este noul șef la Serviciul Urmărirea Aplicării Actelor cu caracter reparatoriu, relații publice.
Atât Camelia Mățău cât și Gabi Furtună au fost detașate temporar pe noile funcții din cadrul Prefecturii. Camelia Mățău îl înlocuiește în funcție pe Eduard Bălănescu, iar Gabi Furtună pe George Bazilescu.
Subprefectul Cristi Misăilă a declarat că deciziile au fost luate din cauza sincopelor în funcționarea celor două servicii, iar cei doi funcționari publici care vor conduce serviciile sunt buni profesioniști. „Doamna Gabi Furtună avea experiența de care era nevoie pentru a lucra în acest serviciu. CV-ul o recomanda pentru această funcție. Noi aveam nevoie de oameni foarte bine pregătiți profesional. Erau sincope în activitatea acestor servicii care erau conduse cu delegație până la 30 iunie”, a explicat subprefectul Cristi Misăilă.
Reamintim că Serviciul de verificarea legalității, a aplicării actelor normative, contencios administrativ și apostile, dar și Serviciul urmărirea aplicării actelor cu caracter reparatoriu, relații publice au fost înființate în perioada fostului prefect Sorin Hornea, prin reorganizarea Serviciului Juridic. Tot atunci, Camelia Cotun a fost numită șef de serviciu al Serviciului afaceri europene, relații internaționale și servicii publice deconcentrate. Ulterior, în funcția de șef serviciu a fost numit Cătălin Drăgulescu.