Șapte persoane au fost rănite în urma unor accidente de circulație, produse la sfârșitul săptămânii trecute.
Sâmbătă dimineață, polițiștii pănceni s-au sesizat că în dimineața aceleiași zile, la ora 3.00, Valentin P., de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra Caravan pe DN 2L, în comuna Străoane, nu a redus viteza într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Åoferul a fost rănit ușor. El a mers la spital, dar nu a vrut să le spună nici medicilor și nici polițiștilor cum s-a rănit.
Un alt accident s-a produs în comuna Spulber. Marius A., de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Dacia, pe fondul neatenției în conducere a intrat în coliziune cu un cap de pod. Tânărul a suferit răni ușoare. Sâmbătă seara, o tânără care traversa strada regulamentar a fost accidentată de un autoturism.
Evenimentul rutier s-a produs pe strada Cuza Vodă din Focșani. Evelin V., de 19 ani, din Cotești, în timp ce conducea un autoturism VW Golf, nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat-o pe C. M., de 17 ani, din Năruja, care traversa strada pe marcajul pietonal. Tânăra a fost rănită ușor.
Un alt accident s-a produs duminică dimineață, pe DN2 E85, în afara localității Domnești. Cristina T., de 42 ani, din Iași, în timp ce conducea un autoturism Dacia, din neatenție a intrat pe contrasens și, în răsucire, a lovit cu partea din spate un autoturism Dacia, condus de Adrian I., de 45 ani, din Pufești. Trei persoane au fost rănite, respectiv șoferul, nevinovat, și doi pasageri din Dacia condusă de șoferița din Iași.
După amiază, pe DN 2 M, pe raza comunei Reghiu, Ștefan P., de 44 ani, din Andreiasu de Jos, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un parapet din beton, răsturnându-se pe acostament. A rezultat rănirea ușoară a fiicei acestuia, de 10 ani, care se afla în autoturism.