Strănepoții Babei Vrâncioaia au urcat ieri dealul Dumbrava Bîrseștilor, pentru a se reîntâlni cu legenda, în cadrul Festivalului folcloric tradițional „Baba Vrâncioaia”, ajuns la ediția a IV-a. Casa Babei Tudora Vrâncioaia a fost principalul loc de „pelerinaj” pentru cei care au venit la festival, copiii fiind cei mai curioși să vadă fuiorul babei din poveștile bunicilor. Alături de casă, pe scenă au răsunat cântece populare, iar vrâncenii, mulți dintre ei purtând frumoase costume populare, s-au bucurat de vremea bună, răcoarea brazilor și priveliștea ruptă parcă dintr-un vis. Pe un deal, copiii se dădeau într-un scrânciob de pe vremea străbunicilor, învârtit de un cal. O Vrancea arhaică, văzută de sus, unde găsești liniște, răcoare, fluturi, miros de brad și de fân uscat, în care viața curge, parcă, mai lent.
Cei șapte vajnici feciori ai Babei Tudora Vrâncioaia, care l-au ajutat pe Åžtefan cel Mare în luptă, au intrat ieri triumfal în scenă, în sunetul buciumelor, încălecați pe cai vânjoși și îmbrăcați în portul strămoșesc, cu ițari, opinci din piele tăbăcită și ciorapi de lână, brâu din piele, cămașă de in cusută cu măiestrie și căciuli de astrahan. Feciorii, trecuți demult de vârsta tinereții, s-au urcat cu mândrie în șa și au fost primiți cu aplauze de cei adunați în fața scenei din Dumbrava. Unul dintre ei a cântat, cu emoție și profun-zime, o baladă din moși strămoși, despre domnul Åžtefan cel Mare, care le-a oferit feciorilor Babei Vrâncioaia cei șapte munți, după cum spune legenda.
Treptele casei muzeu a Babei Vrâncioaia, împodobită cu cetină, au fost urcate, cu curiozitate, de mulți vizitatori, printre care multe vlăstare tinere, unele dintre ele îmbrăcate în catrință și opinci, cu codițele frumos împletite. Adriana, o fetiță din Năruja, venită pentru prima oară la casa Babei, a fost curioasă cum de bunica avea doar un singur pat și s-a speriat de pielea de iepure care ținea loc de moale pe podeaua acoperită cu așternuturi țesute la război.
Casa Babei Vrâncioaia, construită în anii 90
Intrând în casa Vrâncioaiei, parcă am pășit într-o altă lume: o cameră mică, cu podeaua din lemn acoperită cu țesături, un pat așternut cu pleduri din lână, alături o vârtelniță, fuiorul cu lână și fusul, o ladă de zestre, o cergă și un costum popular tradițional, vechi de 100 de ani, specific zonei Bîrseștilor. Lângă gemulețul prin care se cerneau razele soarelui, o măsuță joasă, rotundă, pe trei picioare de lemn, pe care se odihneau blide din lut și o căniță din lemn, din care, cine mai știe, or fi băut și îmbucat și flăcăii Babei. Am fost ușor dezamăgiți când am aflat că, de fapt, nu ne aflam în casa Tudorei Vrâncioaia, ci într-o „replică” a unei odăi unde venea baba în lunile când cosea fânul. „Casa Babei Vrâncioaia a fost undeva la stradă, pe câmpul Bîrseștilor. S-au mai păstrat beciul și o parte din temelie. Casa de aici, din deal, a fost ca o odaie, unde baba venea și își făcea fânul, pentru animalele pe care le avea, cele mai multe oi. Casa de aici era ca un centru de întâlnire pentru cei șapte feciori, care poartă numele celor șapte munți pe care i-au dobândit după lupta de la Vaslui, când Åžtefan cel Mare i-a învins pe turci”, ne-a spus Angelo Nistoroiu, directorul Căminului Cultural din Bîrsești. Pentru că hoții au dat târcoale casei, muzeul este mobil, în sensul că exponatele sunt strânse după fiecare expoziție și reamplasate în casă, la nevoie. Actuala casă este construită în anii 90.
Legenda spune că domnitorul, îmbrăcat în haine simple, a pornit în căutare de ostași curajoși și puternici pentru oastea sa și s-a oprit în dealul Dumbrava, întâlnindu-se cu Baba Tudora Vrîncioaia. Când domnitorul a coborât din șa, femeia a zărit straiele domnești și a înlemnit. L-a ospătat pe domnitor și i-a propus să îi ofere ajutor prin cei șapte feciori ai săi. Åžtefan a câștigat lupta în fața turcilor, iar, drept mulțumire, domnitorul a oferit acestora cei șapte munți pe care își duceau oile la păscut și aveau stânile. Astfel, au apărut cele șapte sate, după numele feciorilor: Bodea, Spirea, Negrilă, Spulber, Bîrsan, Pavel și Nistor.
„Lui Åžtefan cel Mare, voevodul Moldovei, prinos de admirație”
Fetițe îmbrăcate în frumoase costume populare, cusute în culori calde, voiau să păstreze câteva amintiri de la monumentul din piatră realizat de locuitorii din sat, în amintirea lui Åžtefan cel Mare, scris pe toate cele patru laturi. Cioplit cu dalta, pe monument stă scris: „Lui Åžtefan cel Mare, voevodul Moldovei dupe 400 ani de la mortea sea, prinos de admirație și recunoștință din partea vrâncenilor în 2 iulie 1904”, „Domnit-a Åžtefan Vodă 47 ani 2 luni și 3 septămâni și-a zidit 44 monastiri și biserici și era însuși țiitor peste totă țara. Dupe multe resboe cu noroc ce a făcut cu mare jale a reportat marți 2 iulie 1504”.
În fundal se auzea muzica populară, de pe scena Dumbravei, unde au cântat Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”, Mihai Ciobanu, de peste Prut sau buciumașii din Spulber. Mulțime de copii, îmbrăcați în costume populare, cu ițari și șosete de lână, îndurând cu strășnicie căldura, s-au prins într-o horă, cu toții săltând pe ritmurile străvechi.
Scrânciob tras de cal
Strănepoții Babei Vrâncioaia sunt însă și în pas cu vremurile, peste drum de casa muzeu fiind înșirați comercianți care au potolit setea și foamea localnicilor cu bere și mici. Printre ei, rătăcită, o băbuță în costum tradițional, aștepta cuminte clienți pentru cașcaval afumat, făcut în tipar de lemn. Mai în deal, tiribombe, și fel de fel de tarabe cu jucării lucitoare, papuci, dar și pepeni. Ne-a atras atenția scrânciobul, de pe vremea străbunicilor, tras de un cal, care, în alergare, rotea leagănele fixate pe același schelet de lemn. Copiii, bucuroși de senzația de zbor, alături de calul în alergare, o imagine unică.
De sus, se văd la orizont munții celor șapte feciori, de o frumusețe care îți taie răsuflarea.
