GALERIE FOTO: Festival Coral şi „Simfonia florilor“, de Zilele municipiului Focşani

2
4112


   Ieri au debutat Zilele Municipiului Focșani, aflate la moment aniversar: 150 de ani de la unificarea istorică a Focșanilor Munteni cu Focșanii Moldoveni. Evenimentul care a marcat ziua de ieri a fost deschiderea oficială a Festivalului Coral Internațional „Pastorala”, ediția a VII-a. Corurile participante, Corul de Cameră „Pastorala”, Asociația Centrul Cultural „Pondiacos Kallitheas – Sykeon” – Grecia, Corala „Camerata” și Corul bărbătesc „Armonia” din Brăila și Corul de Cameră „Preludiu” din București, au fost primite ieri de primarul Decebal Bacinschi în sala de ședințe a Consiliului Local. „Bine ați venit! Îmi face deosebită plăcere să fiți aici, alături de noi, la un moment important, sărbătorirea a 150 de ani de la unirea Focșanilor. O să vă așteptăm cu mare drag în continuare la acest festival”, le-a spus oaspeților din țară și din străinătate primarul Bacinschi. Alături de corul din Grecia, la sărbătoarea focșănenilor au asistat și invitați din Republica Moldova și Olanda, din localități cu care Focșaniul este înrudit. Edilul Focșaniului și viceprimarul Tudorel Trofin au primit și daruri din partea grecilor, albume, un coș cu produse tradiționale specifice acestei țări și ceramică pictată.
   Delegațiile corale au mers apoi în Piața Unirii, unde corurile „Pondiacos Kallitheas – Sykeon” din Grecia, Corala „Camerata” și Corul „Pastorala” au susținut minirecitaluri, în zona centrelor meșteșugărești din Grădina Publică, la deschiderea expoziției de flori intitulată „Simfonia florilor”. Copiii de la Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” au întregit programul cu recitaluri la pian. Ulterior, la Ateneul Popular a avut loc deschiderea oficială a Festivalului Coral „Pastorala”. În aceeași seară, Corul „Preludiu” din București, dirijor Voicu Enăchescu, a susținut un concert extraordinar. 
   Ziua de ieri a cuprins și numeroase competiții sportive, muzică de promenadă în foișorul central din Piața Unirii cu fanfara militară și Simpozionul „Ion Mincu – 100 de ani” la Ateneu. De asemenea, la Teatrul Municipal a avut loc premiera piesei de teatru „Bolnavul închipuit”, după Moliere. Seara s-a încheiat cu concertele folclorice ale Ansamblului Folcloric „Å¢ara Vrancei” în Piața Unirii și Piața Gării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here