Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Plăcintă a recuzat completul pe motiv că nu amână dosarul


   Andrei Plăcintă a solicitat, ieri, o nouă amânare în dosarul în care este cercetat pentru tentativă de omor, dosar care se află în curs de judecată, în faza de apelul, la Curtea de Apel București.
   Potrivit unor surse, motivul amânării ar fi fost pregătirea apărării, deși cauza se află la al treilea termen de judecată. Cum magistratul a îndrăznit să respingă cererea, s-a trezit că a fost recuzat. „Cerea de recuzare va fi soluționată la data de 6 iulie”, a precizat unul dintre reprezentanții Biroului de Presă al Curții de Apel București.
   Andrei Plăcintă este acuzat că în decembrie 2010 a călcat cu mașina un bărbat, ce a sărit în ajutorul fostei sale iubite, pe care o pălmuia. La unul dintre termenele procesului, el a recunoscut că a consumat canabis încă de la vârsta de 16 ani, pe când studia în Elveția. La un an de la faptă, victima lui Andrei Plăcintă a decedat, după ce a căzut și s-a lovit la cap. Bărbatul rămăsese cu probleme la picior, în urma a tot ceea ce a pătimit în decembrie 2010, când a fost călcat de Plăcintă.
   Instanța de fond l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, deși era acuzat de tentativă de omor, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?