Un prototip de balon âpus în prizăâ transformă driblările în volți. Este invenția interesantă a unor studenți Harvard.
Un locuitor al Terrei din patru nu beneficiază de electricitate, iar fotbalul este cel mai practicat sport din lume. Patru studenți Harvard au avut ideea să facă din acest sport o petrecere productivă a timpului, lovitul balonului rotund devenind generator de electricitate. După o jumătate de oră de lovit mingea, se poate încărca un telefon mobil sau alimenta un led timp de trei ore.
Mișcarea repetată a mingii, echipate cu un captator giroscopic, alimentează un generator care alimentează, la rândul lui, o baterie electrică. De fapt, mingea transformă energia cinetică în energie electrică. Stocată, aceasta poate fi apoi transmisă în exterior printr-o conectică bazică, port USB sau priză jack, protejate în timpul jocului de o husă de piele. âAm pus la punct o minge care seamănă ca greutate cu una folosită în competițiiâ, arată Julie Silverman, unul din autorii proiectului.
Mingea, care rezistă la ploaie, putând fi realizată în proporție de 90% din materiale reciclabile, a fost botezată âsoccketâ, din âsoccerâ (fotbal) și âsocketâ (priză). Deși pare trăznită, ideea a fost experimentată cu succes în Africa de Sud, iar fostul președinte american Bill Clinton, a cărui fundație susține proiectul, este de părere că invenția este âextraordinarăâ.
Firma Uncharted Play vrea să înceapă producția de serie a mingii pentru a scădea costul prototipului, care se ridică la 60 de dolari. Este o etapă esențială pentru accesul invenției pe piețele din țările emergente. Printre țările țintă se numără Mexic, Costa Rica, Haiti, Salvador sau Nigeria.