Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

MAI: Proiectul privind serviciile comunitare pentru eliberarea paşapoartelor, în dezbatere publică


   Ministerul Administrației și Internelor (MAI) supune dezbaterii publice, până pe 15 iulie, un proiect de act normativ privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple. „În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Administrației și Internelor supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre a Guvernului pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple”, se arată într-un comunicat al MAI.
   Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, prin ordin al prefectului, cu avizul Direcției Generale de Pașapoarte, se pot înființa puncte de lucru ale serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, pentru preluarea, în condițiile legii, a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice, în altă localitate decât cea în care își are sediul serviciul public comunitar respectiv. „Modalitatea de desfășurare și organizare a activităților de preluare a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice la nivelul punctelor de lucru se stabilește prin dispoziția directorului general al Direcției Generale de Pașapoarte”, relevă proiectul.
   Conform acestuia, concursurile pentru ocuparea funcțiilor vacante din cadrul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple se organizează la sediul Direcției Generale de Pașapoarte, iar comisiile de concurs se stabilesc prin dispoziții ale directorului general al Direcției Generale de Pașapoarte și vor fi formate din specialiști ai acestei instituții și reprezentanți ai Instituției Prefectului.
   Textul proiectului supus dezbaterii publice este afișat și poate fi consultat pe pagina de internet a MAI www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională, precum și la Centrul de Relații cu Publicul al MAI din Piața Revoluției, București.
   Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt așteptate până la data de 15 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?