Un kilogram de roșii se vindea, ieri, în Piața Moldovei cu 2,5 lei, iar un kilogram de castraveți cu numai un leu. Prețurile sunt mici și la celelalte legume, prilej numai bun pentru gospodine, să pregătească conservele pentru iarnă. Varza românească se vinde cu un leu, iar vinetele cu 3 lei, pe kilogram. „A început să se miște vânzarea, față de alte perioade, chiar bine. Chiar dacă este secetă, facem producție, pentru că am investit și avem sisteme de irigație prin picurator, care asigură apa necesară”, ne-a spus Mihaela Boeru, precupeață în Piața Moldovei.
Nu se pot bucura însă de același succes, cei care au prețuri mai mari, justificate, spun ei, de calitatea mărfii de pe tarabă. „Clienții care se respectă și vor marfă de calitate trebuie să plătească. Marfa superioară costă”, ne-a spus un vânzător, care vindea roșiile cu 4 lei pe kilogram.
Dovleceii folosiți în special pentru ghiveciul de legume se vindeau, ieri, la prețul de 0,5 lei bucata. Verdețurile aliniate și ele disciplinar pe tarabă se vând câte două la un leu, uneori chiar și trei la același preț, în funcție de precupeț. Un kilogram de morcovi poate fi cumpărat cu 2 lei, la fel și ceapa. Ardeii grași se vindeau cu prețul de 3 lei pe kilogram.
La prețuri mai mari erau comercializate însă fructele de sezon, caise, piersici și nectarine ale căror prețuri oscilau între 4 și 5 lei pe kilogram, în funcție de calitatea acestora. „Nu este deloc scump 4 lei un kilogram de pier-sici. Ar trebui să comparați cu prețul unui borcan de gem din magazine și o să vedeți că tot este mai avantajos să cumperi fructe și să îl faci tu”, spune Nicu Grigoraș ,vînzător.Vedeta fructelor de pe tarabe era însă zmeura. Așezată grămadă sau în lădițe pe tarabă era pe cât de apetisantă, pe atât de scumpă, 15 lei kilogramul.