Un copil de șase ani, din comuna Cîrligele, a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada. Evenimentul rutier s-a produs miercuri, la ora 18.25, pe DC 149, în comuna Cîrligele.
Polițiștii au stabilit că Liviu S., de 25 de ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, a acroșat și accidentat ușor un băiat de șase ani, care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Polițiștii vor face verificări în acest caz, iar părinții ar putea fi trași la răspundere pentru că l-au lăsat pe micuț nesupravegheat.