Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Şi-a făcut parcare cu plată fără acordul nimănui


   Un tânăr din Focșani a găsit o metodă inedită de a face rost de bani. El și-a făcut o parcare cu plată, fără să ceară acordul nimănui. Bogdan A. a găsit un teren, în apropierea Colegiului Național Unirea, pe care nimeni nu-l întrebuința, dar care este împrejmuit.
   Tânărul și-a făcut parcare cu plată, pe terenul altcuiva, și-a pus și o umbrelă, ca să nu-l bată soarele în cap și aștepta clienți.
   Pe data de 18 iunie, polițiștii l-au identificat și i-au întocmit dosar penal. „La data de 18.06.2012 a fost depistat A. Bogdan, din municipiul Focșani, căruia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare a unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public, amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 94, din OUG 195/2002 republicată”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?