Un tren de 2.700 tone a verificat, ieri, podul de cale ferată reconstruit și modernizat la Putna Seacă. A fost prima garnitură de tren care a circulat pe acest pod construit în mai puțin de doi ani.
Deocamdată, SNCFR a reluat circulația, pe un singur fir. În luna iulie urmează să fie finalizate lucrările la al doilea fir, iar podul va fi inaugurat oficial. Podul de la Putna Seacă fusese distrus la inundațiile din 2005 și a fost reconstruit din fonduri europene și guvernamentale. Noul pod are două fire de cale ferată și este construit la standarde europene.
Prima garnitură de tren a fost formată special pentru acest eveniment, a avut o greutate totală de 2.700 tone și a circulat cu o viteză de cinci kilometri/oră peste pod. Reprezentanții Sucursalei CFR Galați au explicat că primele garnituri de tren vor circula cu o viteză de cinci km/oră. Ulterior, viteza va crește treptat. „Podul este finalizat însă acestea sunt măsuri dispuse pentru stabilizarea terasamentului”, au explicat reprezentanții CFR. Astfel, în primele zile viteza va fi de maxim 30 km/oră, iar peste două săptămâni va ajunge la 50 km/oră. După o perioadă de 45 de zile, viteza va crește până la 70 km/oră, timp de șase luni.
Practic, după circa opt luni de la demararea circulației pe pod se va ajunge la o viteză normală pe acest sector de cale ferată. Principalul avantaj pentru călătoriile cu trenul este eliminarea întârzierilor în gările din Focșani și Mărășești. Garniturile de tren nu vor trebui să mai stea la coadă pentru a trece pe un singur fir de cale ferată care a funcționat în ultimii ani la Putna Seacă.
Lucrarea de la Putna Seacă a fost executată de un consorțiu format din CONCEFA Sibiu și IMSAT București, iar șeful de proiect, Sorin Drăghici, a explicat că această porțiune este realizată conform ultimelor cerințe europene. Viteza maximă cu care poate circula un tren poate ajunge la 160 km/oră. „Lucrarea este mai complexă, nu a însemnat doar podul de cale ferată. A presupus execuția unor lucrări de apărare de mal, pe o lungime de 600 metri amonte și 100 metri aval”, a afirmat inginerul Sorin Drăghici. Acesta a precizat că circulația pe al doilea fir va fi re-luată, conform contractului de lucrări, în luna iulie.
Valoarea lucrărilor executate la Putna Seacă se ridică la 13,33 milioane de euro, și au fost finanțate de Comisia Europeană prin facilitatea ex-ISPA și de către Guvernul României prin bugetul de stat. Infrastructura feroviară fusese distrusă la inundațiile din iulie și august 2005 iar până acum s-a circulat, pe linia Focșani-Putna Seacă, pe firul 2 de circulație.
ECONOMIC