„Camera copilului meu arată ca după o tornadă. Totul este împrăștiat peste tot, iar când îl rog să facă ordine fie mă ignoră fie le îngrămădește care încotro!”.
Vă sună cunoscut? Dacă da, nu sunteți singurii care se luptă cu acestă problemă de educație a copiilor. O mulțime de părinți se confruntă cu educația copiilor când este vorba despre curățenie. Este destul de frustrant pentru un părinte să vadă că orice ar face sau orice ar spune, copilul nu vrea să aibă grijă de spațiul său. Ce e de făcut?
De ce nu-și fac copiii curat în cameră?
De multe ori, copiii nu fac curățenie pentru că, în mintea lor, este tot timpul altceva mult mai interesant de făcut. Mai bine joacă ceva pe calculator sau vorbește cu prietenii pe e-mail, pe SMS sau chat. Sau poate vrea să se uite la televizor. Pentru ei, curățenia nu este ceva distractiv și de ce ar pierde timpul făcând curățenie în loc să facă ceva distractiv.
Unele refuzuri sunt legate de faptul că nu sunt suficient de motivați sau duc o luptă interioară care îi face să forțeze nota, să testeze limitele părinților. Cu cât încercați să-i controlați mai mult, cu cât încercați să-i forțați să facă ordine, cu atât mai mult vor da înapoi și vor refuza.
Deși este frustrant pentru părinți să se vadă neînțeleși, n-ar trebui să luați personal acest refuz. Mai toți copiii trec printr-o perioadă de „dezordine și haos” în camera lor. Iar asta nu are a face cu calitățile voastre de părinți. Este alegerea lor.
Când e cazul să o lași baltă și când trebuie să iei măsuri?
În unele cazuri este mult mai indicat să o lăsați baltă decât să începeți un scandal monstru pe această temă. Dacă vrea să stea în mizerie, n-are decât. Este alegerea lui. Dacă însă nu este doar camera lui sau când mizeria ține deja de siguranța sănătății familiei, atunci trebuie să iei măsuri.
Iată câteva tactici pe care este indicat să le urmărești:
Împărțiți camera copilului pe segmente și în fiecare zi copilul trebuie să curețe câte un segment. Sau se poate concentra doar pe un anumită categorie: într-o zi hainele, într-o zi gunoiul, într-o zi jucăriile etc. Când par a fi mai puține lucruri de făcut, ești mai motivat să te apuci de treabă decât dacă ai mai multe. Dacă vă puneți în locul copiilor s-ar putea să vă dați seama că este foarte posibil ca ei să nu știe, de fapt, cu ce să înceapă.
În funcție de vârsta copilului, puteți sta 15-30 de minute în camera lui pentru a-l ajuta să se organizeze. Îl puteți învăța cum să ia hainele de jos, cum să le împacheteze, cum să le aranjeze în dulap. Copiii nu știu tot timpul ce le ceri sau nu știu cum să facă ceea ce le ceri, așa că e chiar indicat să le arătați. În plus, copilul va avea un model demn de urmat. Åži, deci, acum ai oportunitatea să le transmiți mesajul că poate fi distractiv să-ți faci curățenie în cameră. Că nu e o corvoadă, ci ceva necesar.
O mână de ajutor nu înseamnă să faceți curat în locul copilului. Mai ales dacă este suficient de mare să facă aceste lucruri și singur. Dacă începeți să faceți curățenie în locul copilului acest lucru se va transforma într-o sabie cu două tăișuri. În primul rând îi puteți transmite copilului mesajul că el nu este în stare să facă curat. Iar în al doilea rând copilul se va obișnui și va deveni și mai îndârjit în a refuza să facă curățenie pentru că știe că la un moment dat, de „nervi” veți face curat în locul lui. Copiii ajunși la vârsta gimnaziului sunt suficient de mari pentru a putea să-și facă singuri curat în cameră.
O modalitate de a-l face pe copil să își curețe camera este să-i opriți privilegiile până când își duce sarcina la îndeplinire. Dacă ați hotărât că azi toate hainele trebuie să fie ori în dulap, ori la mașina de spălat și dacă nu face rămâne fără calculator, trebuie să fiți fermi pe poziție. Nu a strâns hainele, nu are calculator! Puteți stabili sarcini săptămânale pe care le are de făcut. Nu le face până la sfârșitul săptămânii, nu are weekend. Un sistem bine pus la punct de recompense și consecințe îi poate face pe copii să fie mai responsabili.
Meseria de părinte implică să-i dați copilului posibilitatea da a-și dezvolta anumite abilități, să-l îndrumați și să-l ghidați, nu să faceți lucruri în locul lui. Asta presupune că nu-i permiți să aibă acces la oportunitățile de a învăța. Mai apoi, copiiii, având aceste abilități, iau niște decizii, fac niște alegeri. Acele decizii trebuie să aibă urmări.
Alegerea lor, bună sau rea, trebuie să aibă, după caz, consecințe sau recompense.
