Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Încep probele scrise la Bacalaureat


   Probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat debutează astăzi. Începând cu ora 9.00, candidații vor da examen scris la Limba și literatura română. Intrarea cu telefoane mobile în sălile de examen și „micile atenții” pentru supraveghetori sunt strict interzise. 

   Absolvenții de liceu susțin, astăzi, prima probă scrisă în cadrul examenului de Bacalaureat. Probele scrise sunt singurele care contează pentru stabilirea mediei finale a examenului. Pentru sesiunea iunie – iulie sunt înscriși în vederea susținerii probelor scrise 3.099 candidați, 786 fiind din seriile anterioare, care au unele examene recunoscute.
   În vederea desfășurării în bune condiții a probelor scrise, sâmbătă a avut loc, la Inspectoratul Åžcolar Județean, o ședință cu președinții de comisii. Acestora li s-a atras atenția că niciun candidat nu trebuie să intre în sala de examen cu telefonul mobil. Cine este prins, va fi eliminat din examen, putând susține Bacalaureatul din nou abia în sesiunea de toamnă a anului viitor.
   La probele orale ale examenului, doi candidați au fost prinși pe picior greșit, telefoanele mobile sunând în timp ce ei se aflau în sălile în care urmeau să fie testați. Prin urmare, au fost eliminați.
Așa cum prevede metodologia, candidații vor fi supravegheați de camere de luat vederi, la fel ca și profesorii care le vor corecta lucrările. Toate aceste măsuri de siguranță au fost luate dat fiind că se dorește ca examenul de Bacalaureat să fie unul asupra căruia nu planează nicio suspiciune de fraudare. „Un candidat eliminat caută fisurile noastre, astfel trebuie să fim foarte atenți”, a transmis inspectorul școlar Ion Ionașcu, vicepreședintele comisiei de Bac.

Declarații pe propria răspundere că nu au telefoane

   Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat debutează în această dimineață, la orele 9.00. Proba scrisă la Limba și Literatura Română va fi susținută, potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean, de puțin peste 2500 de candidați.
   Aceștia sunt așteptați în sălile de examen cu 30 de minute înainte de începerea testării. Vor trebui să aibă asupra lor doar un pix sau un stilou cu pastă sau cerneală albastră și cartea de identitate. La intrarea în sală vor fi verificați dacă au asupra lor materiale care i-ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor.
   De asemenea, pe uși vor fi afișate tabele cu candidații repartizați în sălile respective, iar candidații vor semna pe propria răspundere că nu au telefoane mobile asupra lor și că știu care sunt riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile.
   Odată ce elevii au intrat în posesia subiectelor, nicio persoană din exterior nu mai are voie să pătrundă în centrul de evaluare, în afară de membrii comisiei județene sau naționale.
   Metodologia mai prevede că membrii comisiei de Bac nu au voie să fie rude până la gradul IV cu candidații, la fel și jandarmii care vor supraveghea buna desfășurare a acestui examen.
Timpul de lucru efectiv este de trei ore și se va marca pe tablă, din jumătate în  jumătate de oră, timpul trecut. Candidații pot părăsi însă sala de examen abia după o oră jumătate.

Centrele de evaluare, monitorizate de camere

   Monitorizarea va fi extrem de strictă și în centrele de evaluare. Åži în acestea au fost instalate camere de supraveghere, astfel că orice mișcare a profesorilor eva-luatori va putea fi urmărită îndeaproape.
   Profesorul universitar Andrei Petre Bertea a fost desemnat președinte al centrului de evaluare de la Grupul Åžcolar „G.G. Longinescu” din Focșani, în vreme ce inspectorul de istorie Dorin Cristea este președintele centrului de evaluare de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani.
   Cât privește corectarea tezelor, profesorii nu au voie să facă sublinieri pe lucrări sau modificări de orice fel. 

Contestațiile, depuse de candidați sau persoane împuternicite

   Contestațiile vor fi depuse de candidați, iar în cazuri speciale se acceptă și contestațiile venite din partea altor persoane, care obligatoriu trebuie să aibă împuternicire. „Contestațiile se depun de candidați care au și bule-tinul asupra lor, iar dacă vine altcineva să depună, are nevoie de împuternicire pentru a elimina eventualele probleme”, a adăugat inspectorul Ion Ionașcu.
   Centrele de examinare funcționează la Colegiul Național „Unirea”, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic de Transporturi Auto „Traian Vuia”, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” și Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud.

Bacalaureat special pentru candidații cu probleme speciale

   Examenul de Bacalaureat se va desfășura în condiții speciale pentru nouă absolvenți ai Centrului de Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani. Ei vor beneficia de un asistent, care le va facilita comunicarea cu profesorii supraveghetori.
   De asemenea, la Centrul de examinare de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, o candidată cu probleme grave de vedere va putea folosi un aparat special, iar pentru ea subiectele vor fi tipărite cu caractere mărite. De asemenea, candidata va fi așezată în sală cât mai aproape de fereastră, pentru a vedea mai bine. Ceilalți candidați vor beneficia de săli de clasă aerisite și le va fi pusă la dispoziție apă rece.
   Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației, examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie, continuă miercuri cu proba scrisă la Matematică și se încheie vineri, cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării.
   Afișarea primelor rezultate se va face în data de 8 iulie, iar în ziua imediat următoare, adică pe 9 iulie, între orele 8.00 – 12.00, candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații. Rezultatele finale ale sesiunii din vară a examenului de Bacalaureat vor fi afișate în data de 13 iulie.
Candidații care nu vor reuși să promoveze în prima sesiune, mai au o șansă în sesiunea din toamnă. Aceasta debutează în perioada 16 – 20 iulie, cu înscrierea candidaților.
   Ei vor susține probele orale de competențe în perioada 20-24 august, urmând ca probele scrise să se desfășoare în perioada 27-31 august.
   Rezultatele finale vor fi afișate pe 5 septembrie.

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?