Un adolescent de 15 ani, din sat Colacu, comuna Valea Sării, a murit înecat în apele rîului Putna. Tragedia s-a produs aseară, în jurul orei 18.30.
Mihail S. a mers împreună cu mai mulți prieteni la joacă, în apropierea râului Putna. La un moment dat, au scăpat mingea cu care se jucau în apele râului Putna, iar Mihail S. a intrat după ea. Nu a mai ieșit, fiind scos la mal de localnici.
La fața locului a ajuns imediat un echipaj SMURD de la Stația de Pompieri Vidra, apoi un echipaj de la ambulanță, cu medic. Din păcate, adolescentul nu a mai putut fi salvat. „Băiatul nu prezenta funcții vitale în momentul în care a fost scos din râu de către localnici. După câteva zeci de minute de resuscitare, a fost declarat decesul”, a precizat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU. Aceasta este a treia persoană ucisă de ape de când temperaturile exterioare au crescut.
Reamintim că sâmbăta trecută, un militar în vârstă de 34 de ani, și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, în apropiere de podul de la Cosmești. De loc din Tecuci, militarul a mers împreună cu alte persoane la scăldat. A sărit în apă și nu a mai ieșit. Amicii lui și-au dat seama că a pățit ceva și au cerut ajutor. După mai bine de patru ore de căutare, trupul neînsuflețit al militarului, care își desfășura activitatea la o unitate din cadrul Brigăzii 8 LAROM, a fost găsit la o distanță de aproximativ 5 metri de locul în care intrase în apă.
O altă victimă a apelor a fost un bărbat din Mărășești, care s-a înecat sâmbătă, într-un lac din apropiere de Călimănești.