Circulația rutieră pe DN 7 C – Transfăgărășan a fost redeschisă pentru o perioadă de cinci luni, până la sfârșitul lui octombrie, pe 18 sectoare de drum existând însă pericol de căderi de pietre.
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, până pe 31 octombrie, circulația pe drumul național 7 C – Transfăgărășan, între localitatea Bascov, județul Argeș și intersecția cu DN 1 Brașov – Sibiu, județul Sibiu va fi deschisă, participanții la trafic fiind rugați să respecte semnalizarea rutieră și restricțiile din zonele periculoase.
Astfel, sunt 18 sectoare de drum cu pericol de căderi de pietre, cuprinse între kilometrul 57+100 și kilometrul 132+800, unde nu se recomandă staționarea, iar pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104+000 și kilometrul 130+000 (Bâlea Cascadă) se interzice circulația pe timpul nopții, între orele 21.00 și 07.00.